Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sulfina Barbu, despre Mişcarea Populară: „Pretenţiile dumnealor sunt cam mari pentru ceea ce reprezintă“

Publicat in Adevarul, duminică 25 august 2013 ·

Vicepreşedintele PDL Sulfina Barbu crede că pretenţiile celor din Mişcarea Populară „sunt cam mari pentru ceea ce reprezintă“, ea precizând că din Organizaţia de Femei a PDL nu au existat plecări spre Mişcarea Populară.

Sulfina Barbu a declarat, sâmbătă seară, la finalul Şcolii Politice de Vară a Femeilor Democrat-Liberale, că la această întâlnire Organizaţia de Femei a făcut o analiză a organizaţiilor din judeţe şi nu au existat plecări spre Mişcarea Populară.

„Da, am discutat şi trebuie să recunoaştem lucrul acesta cu sinceritate. Atunci când s-a făcut analiza pe fiecare judeţ în parte a organizaţiei de femei fiecare reprezentantă a făcut o scurtă prezentare cine a plecat şi s-a alăturat Mişcării Populare. Deocamdată, şi nu este o aroganţă, este o intenţie de înregistrare a unui partid politic şi cred că pretenţiile dumnealor sunt cam mari pentru ceea ce reprezintă. Deci nu au structuri în teritoriu şi, din păcate, marea dezamăgire a noastră este că nu au realizat ceea ce au declarat iniţial, şi anume să atragă în Mişcarea Populară oameni care nu au mai făcut politică, să înfiinţeze un partid cu adevărat nou, pe principii noi, solide şi să reuşească să capaciteze din cei 50 la sută din cetăţenii României care nu merg la vot şi nu au mers după '90 decât probabil o dată sau de două ori la vot. Dacă ar fi reuşit lucrul acesta, era salutar“, a afirmat Sulfina Barbu.

Vicepreşedintele PDL a adăugat că Mişcarea Populară s-a bazat pe anumiţi reprezentanţi din PDL în speranţa că va reuşi să îşi formeze structuri în teritoriu.

„Din păcate, au luat din PDL reprezentanţi în speranţa că vor forma structuri. Deocamdată PDL are structuri solide, are determinare de a face politică pentru cetăţeni, pentru că noi reprezentăm în Parlamentul României şi administraţia locală cetăţenii României care ne-au dat votul de încredere“ a mai spus Sulfina Barbu.

În

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 9 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 11 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Tragedie lângă Hârșova! Un copil de 14 ani s-a înecat în Dunăre

Cancan acum 9 ore
Ziua de 13 iunie s-a transformat într-un coșmar pentru o familie din județul Constanța. O tragedie de nedescris a avut loc pe malul Dunării, în apropierea orașului Hârșova, acolo unde un băiat de doar 14 ani a intrat în apă și nu a mai ieșit. Efortu

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 7 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 8 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

FOTO Incendiu în Adamclisi, județul Constanța! O victimă cu arsuri transportată la spital

Ziua Constanta acum 6 ore
Un incendiu a izbucnit astăzi, 13 iulie 2025, în localitatea Adamclisi, județul Constanța. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost alertați prin apel la numărul 112 pentru stingerea incendiului. Potrivi

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

SuperLiga: Oțelul Galați și Petrolul Ploiești, remiză în prima etapă

HotNews acum 9 ore
Oțelul Galați și Petrolul Ploiești au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat, duminică, în prima etapă din SuperLiga. Oțelul Galați – Petrolul Ploiești 0-0 Oțelul a fost aproape de deschiderea scorului în minutul 2, când Lameira a trimis p

Vremea

București
acum

19°
lun.

19°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

18°
lun.

18°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

15°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

21°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°