Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Noaptea albă a Bisericii Evanghelice”

Publicat in Mesagerul de BN, duminică 25 august 2013 ·

-AA+A

„Noaptea albă a Bisericii Evanghelice” Sâmbătă seara a fost una plină, atât pentru organizatori cât mai ales pentru turişti sau pentru bistriţenii care au au participat la tot ceea ce a însemnat „Noaptea albă a Bisericii Evanghelice” . Astfel, în debutul serii, Asociaţia Bistriţa Medievală a cărei preşedinte este jurnalistul Florin Săsărman, a prezentat în faţa Bisericii mai multe scene de luptă în care cavalerii au apărat onoarea domniţelor, dar şi dansuri care au vrut să readucă în actualitate scene de viaţă petrecute în urmă cu 500 de ani, dar, cireaşa de pe tortul celor 450 de ani de existenţă, a revenit concertului susţinut către tenorii Ştefan Pop, Ovidiu Purcel şi Florin Ormenişan, acompaniaţi de Orchestra Operei Române din Cluj-Napoca. Tot sâmbătă seara, Asociaţia Culturală „Hara” a derulat un inedit proiect - "Un simbol pentru eternitate. 450 de ani de perenitate". Proiectul a fost gândit ca o suită de evenimente în cadrul Nopţii albe a Bisericii Evanghelice, şi care au constat dintr-un recital de muzică preclasică şi poezie religioasă în interpretarea actorilor Dan Rădulescu şi Nicu Mihoc de la Teatrul Naţional din Târgu Mureş, a scriitoarei Daniela Trandafir, a profesorilor Bianca Truţ şi Mihai Curtuiuş de la Liceul de Muzică din Bistriţa, precum şi a elevilor Teofil Borş şi Mihai Cristea, de la acelaşi liceu. De asemenea, la orga Bisericii Evanghelice a fost interpretată "Toccata" de Bach.La finalul concertului, organizatorii au dat drumul la 45 de lampioane albe.

Apreciere: Select rating1 steluţă2 steluţe3 steluţe4 steluţe5 steluţe Votează acum! Tweet

Articolul in Mesagerul de BN >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan vine cu „interpretarea” lui: Decizia Curții de Apel Ploiești este una „eronată”

HotNews acum 5 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, care candidează ca independent la alegerile prezidențiale din luna mai, a afirmat joi că decizia Curții de Apel Ploiești este una „eronată”, ce poate să fie întoarsă de Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ). Cit

„Vladimir, OPREŞTE-TE!” îi cere Trump lui Putin, într-o critică rară, după atacul mortal din Kiev

News.ro acum 13 ore
Preşedintele Donald Trump a i-a adresat joi lui Vladimir Putin o rară şarjă critică, cerându-i liderului rus, într-o postare cu litere mari pe Truth Social, să se „OPREASCĂ!” după cel mai grav atac rusesc de anul acesta asupra Kievului, capitala Ucr

Lista zonelor din județul Constanța unde se întrerupe furnizarea energiei electrice vineri, 25 aprilie 2025

Ziua Constanta acum 8 ore
Rețele Electrice România a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Acestea au loc când sunt necesare lucrări de mentenanță sau modernizări ale rețelei, situații în care sunt luate toate măsurile de si

Alina Gorghiu, despre decizia Curţii de Apel Ploieşti: Povestea de azi este despre cum un judecător neprofesionist decredibilizează întregul sistem de justiţie. CCR nu se supune legii contenciosului administrativ

News.ro acum 9 ore
Fostul ministru al Justiţiei Alina Gorghiu spune că decizia de joi a Curţii de Apel Ploieşti, care anulează hotârârea Curţii Constituţionale privind anularea alegerilor prezidenţiale, este despre cum „un judecător neprofesionist decredibilizează înt

Gândul prezintă Best of Marius Tucă Show – vineri, 25 aprilie, de la ora 20.00

Gandul acum 8 ore
Nu ratați o ediție explozivă din Best of Marius Tucă Show, unde jurnalistul Ion Cristoiu și analistul geopolitic Dan Dungaciu disecă cele mai fierbinți evenimente interne și internaționale ale săptămânii! Cu o combinație unică de experiență, perspic

Sâmbătă, zi de doliu naţional în memoria Sanctităţii Sale, Papa Francisc

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Sâmbătă va fi zi de doliu naţional şi în România, în memoria Sanctităţii Sale, Papa Francisc, o hotărâre de guvern fiind adoptată deja. Toate instituţiile şi autorităţile publice centrale şi locale vor arbora drapelul României în bernă. Drapelul Rom

CFR Cluj s-a calificat cu stil în finala Cupei României: 4-1 în semifinala cu Farul. Clujenii vor înfrunta pentru trofeu echipa Hermannstadt

News.ro acum 7 ore
Formaţia CFR Cluj s-a calificat, joi seară, în finala Cupei României, eliminând în semifinale echipa Farul Constanţa, scor 4-1. Învingătorii au marcat prin Graovac ‘1, Abeid ’42, Munteanu ’45 şi Emerllahu ’50. Pentru Farul a înscris Alibec, în minut

Atac cu cuțitul într-un liceu din Franța: Un elev a fost ucis, iar alți trei răniți

HotNews acum 13 ore
Un elev de 15 ani a fost reținut în atacul care a făcut patru victime la liceul Notre-Dame-de-Toutes-Aides din orașul francez Nantes, relatează The Guardian. Unul dintre elevii care a fost înjunghiat a murit. Atacatorul a înjunghiat patru persoane î

Soţia şi copilul fotbalistului ecuadorian Jackson Rodríguez, răpiţi în timpul unei spargeri / Jucătorul s-a ascuns sub pat

News.ro acum 12 ore
Soţia fotbalistului ecuadorian Jackson Rodríguez şi copilul lor în vârstă de doar 5 ani au fost răpiţi miercuri, când bărbaţi necunoscuţi au pătruns în locuinţa lor în căutarea fundaşului echipei Emelec. Jucătorul le-a spus anchetatorilor că s-a asc

CFR Cluj a dezmembrat-o pe Farul în semifinalele Cupei României. Finală cu Hermannstadt, pe 14 mai

Adevarul acum 7 ore
În Gruia, joi seară, CFR Cluj a dispus cu 4-1 de Farul, în semifinalele Cupei României la fotbal. În ultimul act, pe 14 mai, la Arad, echipa lui Dan Petrescu se va duela cu Hermannstadt, care a dispus, cu o zi înainte, de Rapid, scor 2-1, în prima s

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/28°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/16°
lun.

7°/16°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/28°
sâm.

11°/18°
dum.

5°/15°
lun.

4°/16°
Constanta
acum

vin.

8°/23°
sâm.

13°/16°
dum.

10°/13°
lun.

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

11°/26°
sâm.

12°/19°
dum.

9°/15°
lun.

6°/17°
Timisoara
acum

10°
vin.

10°/24°
sâm.

11°/20°
dum.

7°/14°
lun.

11°/19°