Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rezerve de 10, de locul 10

Publicat in Gazeta Sporturilor, duminică 25 august 2013 ·

Se spune că orice echipă de fotbal care se dorește competitivă și vrea să facă performanța pe toate ”fronturile” are nevoie de rezerve la același nivel sau macar de valoare apropiată cu titularii. În liga 1 nu există nicio echipă care să se poată mândri cu așa ceva. Aseară ne-a demonstrat-o și Steaua, dacă era ceva de demonstrat. În dorința de a menaja titularii pentru meciul foarte important de marți, antrenorul a lansat, cu Gaz Metan, un prim 11 în majoritate alcătuit din rezerve, excepție fiind Tătărușanu și Pintilii (care oricum nu are drept de joc în partida din CL). De la început s-a văzut atât lipsa coeziunii, dar mai ales lipsa valorii: multe mingi pierdute la mijloc, pase greșite, nesincronizare etc. Am observat că Râpă nu se poate ridica la nivelul lui Georgievski nici dacă se urcă pe două scaune, la fel și Prepeliță. Răduț și Iancu au încercat câte ceva, dar ineficient, iar Tatu aproape că nu a existat. Parvulescu a fost în nota sa, nici prea-prea, dar nici foarte-foarte, în timp ce Cristea a bâjbâit fără mult folos. Gazul a marcat două goluri din lovituri libere, după doua gafe mari de portar (mai ales la primul). La pauză, ca de obicei când ceva nu merge, Reghe a făcut modificări și s-a văzut. Oricum, dintre rezerve s-a remarcat Filip, care a și înscris cele două goluri și cu siguranță va fi înlocuitorul lui Pintilii la returul cu Legia, iar Costea a intrat destul de bine, dând pasa decisivă la golul doi. S-a terminat egal, însă putea fi mai rău dacă ne gandim la un penalty neacordat Mediașului pe final. Deducem că ”legea” cu rezervele la nivelul titularilor este crucială dacă se dorește performanță pe mai multe paliere. Poate odată cu vânzarea lui Chiricheș se vor mai acoperi măcar câteva găuri cu material de calitate.

Urmează cea mai importantă partidă a anului, iar îmbucurător este că Bourceanu va avea la mijloc un partener muncitor, dar ș

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum 2 ore
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum o ora
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

Tragedie la 2 Mai. Un bărbat a murit după ce a căzut de pe placa de surfing în mare

Adevarul acum 9 minute
Un bărbat de 55 de ani a murit înecat, sâmbătă, 12 iulie, după ce a căzut de pe placa pentru surfing în apa Mării Negre, în localitatea 2 Mai.

Csoma Botond la Congresul PNL: Expresia „lasă că merge și așa” nu-și mai are locul

Mediafax acum o ora
Csoma Botond, reprezentantul UDMR, a transmis la Congresul Partidului Național Liberal că vechile atitudini nu mai funcționează. Reprezentantul UDMR a recunoscut că relația cu PNL este complexă, cu momente bune, dar și tensionate, variind de la cola

Avertizare meteo: Cod galben de caniculă în București și 6 județe. Temperaturi de 36°C duminică

Mediafax acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis, sâmbătă, alerta Cod galben de caniculă pentru duminică, între orele 12 – 21. Temperaturile vor ajunge la 35-36°C, iar indicele temperatură-umezeală se va apropia de pragul critic de 80 de unități. Zone

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 6 ore
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

Adriana, o mamă a doi copii mici a fost găsită MOARTĂ într-un apartament din Hunedoara. Soțul tinerei a fost arestat

Gandul acum 3 ore
O crimă înfiorătoare a avut loc într-un apartament din municipiul Hunedoara. Mama unui copil de numai un an și a unei alte fetițe a fost ucisă în bătaie chiar de soțul ei. Individul a fost reținut pentru 24 de ore, apoi arestat preventiv pentru omor

Vine din nou canicula. Cod galben în şase judeţe şi în București. Valul de căldură se va extinde şi intensifica

HotNews acum 2 ore
ANM a emis o atenționare cod galben de caniculă care vizează, duminică, șase județe și Capitala. Meteorologii spun că de săptămâna viitoare căldura extremă va fi resimțită în mai multe zone din țară. Duminică, în intervalul orar 12 – 21, în judeţele

Negrescu propune al patrulea pachet de măsuri: simplificare și fonduri europene

Mediafax acum 49 minute
România are nevoie de un stat puternic, dar eficient și modernizat. Menirea unui stat puternic este să asigure servicii de calitate pentru populație, de la protecție până la educație și sănătate, iar în același timp să corecteze discrepanțele între

Dominic Fritz, atac la PSD: Din păcate, încă este un partid foarte clientelar, care a acaparat o bună parte din statul român. Dacă mi-ar fi spus cineva că o să stau la masă cu Sorin Grindeanu să negociez un guvern, aş fi zis că e nebun

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele USR Dominic Fritz susţine că PSD, formaţiune alături de care USR guvernează, este în continuare ”un partid foarte clientelar, care a acaparat o bună parte din statul român”. Dominic Frit

Vremea

București
acum

28°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

26°
sâm.

15°/30°
dum.

15°/31°
lun.

18°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

30°
sâm.

18°/30°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/29°
lun.

18°/32°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

26°
sâm.

15°/29°
dum.

17°/35°
lun.

22°/37°
mar.

21°/36°