Faptul că oraşul a devenit staţiune de interes naţional şi a avut parte de promovare începe să se vadă. Anul acesta Cetatea Râşnov a fost vizitată în această vară de 140.000 de turişti, cea mai mare cifră din istorie.
Un mare aport îl au şi evenimentele organizate săptămânal în cetate. Weekendul viitor va fi un mare festival de rock, cu trupe din ţară, dar şi din Marea Britanie, Franţa, Grecia, Polonia şi Irlanda. „Ziua cu cei mai mulţi vizitatori la Cetatea Râşnov a fost sâmbătă, 17 august, când 3.000 de turişti au vizitat obiectivul turistic faţă de 1.500-2.000 de turişti într-o zi obişnuită. Dacă nu ar fi fost închisă cetatea în această lună patru zile pentru turnarea filmului internaţional ‘Regele scorpion“, probabil că numărul total al turiştilor care vizitează cetatea în această vară ar fi fost mai mare“, a spus primarul Râşnovului Adrian Veştea.
Oraşul Râşnov a fost vizitat anul trecut de 206.000 de turişti, dar primarul crede că în acest an numărul turiştilor va depăşi cifra de 250.000 de turişti, fiind unul dintre cele mai vizitate oraşe din judeţ.
Cetate cu o istorie bogată
Prima men ţiune documentară a Cetăţii de la Râşnov apare la un secol după alungarea cruciaţilor şi se referă la o puternică fortificaţie care rezistă asediului inamic şi salvează vieţile locuitorilor refugiaţi între zidurile sale şi datează din anul 1335, când în timpul unei invazii a tătarilor în Transilvania, Ţara Bârsei a fost pustiită în întregime. În Evul Mediu, datorită numeroaselor invazii militare, cetatea a fost pentru râşnoveni locuitorii târgului medieval respectând de fiecare dată acelaşi scenariu salvator: refugierea în cetate şi apoi refacerea aşezării. Foto Brasov: Casa Arheologiei la Cetatea Râşnov Foto Brasov: Casa Arheologiei la Cetatea Râşnov
În secolul al XVIII-lea, schimbarea situaţiei politico-militare din sud-estul Europei a deter