Unul dintre atelierele de la FânFest 2013 (organizat de ActivWatch) a avut chiar această temă – cum să spargi o blocadă mediatică. Iar Afacerea Roşia Montană este un studiu de caz cât se poate de ilustrativ în acest sens, milioanele de euro „investite” în publicitate reuşind să blocheze articolele critice în cea mai mare parte a mass-media, fenomen dublat de apariţia unor materiale favorabile de pe care lipsea (lipseşte) minima atenţionare „P” sau „A” („publicitate”, „adevertorial”). La doar câteva zile după FânFest a venit însă (încă) un exemplu legat de modul în care o astfel de blocadă poate fi spartă.
Vizita ministrului Culturii, Daniel Barbu, şi a unora dintre membrii Comisiei Demolatorilor (fostă UNESCO) la Roşia Montană a fost o cacealma de la un capăt la altul. Întregul program a fost realizat în colaborare directă cu RMGC (compania care vrea să exploateze cu cianuri aurul de la Roşia Montană). Aş putea spune, ţinând cont de desfăşurător, că programul a ieşit direct din birourile de PR ale companiei. Oamenii (ministrul şi parlamentarii) au fost plimbaţi doar prin sediile companiei şi pe traseele atent alese de RMGC, evitându-se: - zonele cu case demolate (peste 150, unele monument istoric sau aflate în zona protejată şi/sau de protecţie a monumentelor istorice);
- obiectivele de patrimoniu care vor fi distruse dacă proiectul va demara;
- restaurările realizate de către cei care se opun proiectului minier;
- modul în care este valorificat (la timpul prezent şi nu într-un viitor condiţionat de avizarea proiectului minier) patrimoniul cultural al Roşiei Montana pentru a genera dezvoltare durabilă reală pentru comunitate.
Regia a mai inclus: - „sensibilizarea” opiniei parlamentarilor şi ministrului cu sute de demonstranţi care „vor locuri de muncă”;
- impresionarea acestora cu fotografii frumoase (vezi declaraţiile domnei Ra