Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Victor Ponta, vizită de două zile în Republica Moldova

Publicat in rfi, duminică 25 august 2013 ·

Premierul Victor Ponta va purta săptămâna următoare – luni şi marţi, în cadrul unei vizite oficiale - discuţii cu oficiali de la Chişinău pentru redeschiderea studioului TVR din Republica Moldova. În plus, premierul a declarat, sâmbătă, că, împreună cu prim-ministrul moldovean, va inaugura primul proiect serios de colaborare bilaterală, respectiv gazoductul Iaşi-Ungheni, care va asigura interconectarea reţelelor de gaz ale României şi Republicii Moldova.

Potrivit Biroului de presă al Guvernului, Victor Ponta va avea, în cadrul acestei vizite, discuţii bilaterale cu omologul său, Iurie Leancă, alături de care va participa şi la inaugurarea lucrărilor la gazoductul Iaşi - Ungheni.

Lansarea lucrărilor de execuţie a gazoductului Iaşi - Ungheni are loc într-o zi cu semnificaţie simbolică pentru Republica Moldova - Ziua Independenţei. Momentul reprezintă punerea efectivă în practică a Declaraţiei comune privind cooperarea bilaterală în domeniul securităţii energetice, semnate la nivel de prim-miniştri, la 17 iulie 2012, susţine Guvernul într-un comunicat citat de Agerpres.

''Gazoductul Iaşi - Ungheni probează concret că Parteneriatul Strategic stabilit în 2010 între România şi R. Moldova are efecte imediate şi durabile pentru dezvoltarea economică şi pentru cetăţenii celor două state. Proiectul gazoductului reconfirmă şi rolul României de partener crucial al Republicii Moldova în efortul integrării europene, inclusiv sub raportul racordării efective, fizice, la spaţiul european'', informează Executivul.

Victor Ponta va participa şi la Forumul Euroregiunii Siret - Prut - Nistru, care cuprinde 2 judeţe din România (Iaşi şi Vaslui) şi 23 de raioane din Republica Moldova. La eveniment va lua parte şi comisarul UE pentru energie, Gunther Oettinger.

Reprezentanţii Cabinetului, care se vor afla alături de primul-ministru în Republica Moldova,

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum o ora
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 52 minute
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 4 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 3 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Șefa diplomaţiei europene: Termenul de 50 de zile dat de Donald Trump Rusiei înaintea sancţiunilor „este foarte lung”

Adevarul acum 3 ore
Șefa diplomaţiei europene, Kaja Kallas, consideră că termenul de 50 de zile dat Rusiei de preşedintele american Donald Trump înaintea unor eventuale sancţiuni reprezintă o durată „foarte lungă”, în timp ce „civili inocenţi mor în fiecare zi”.

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 8 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Vicepremierul Tanczos Barna: Se putea şi fără majorarea TVA, dar trebuia luată o măsură cu impact bugetar similar. Mai devreme sau mai târziu, vom ajunge la impozitare progresivă

News.ro acum 3 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că s-ar fi putut evita majorarea TVA la 21 la sută, dacă Guvernul ar fi luat o altă măsură cu un impact bugetar similar, el dând ca exemplu impozitarea progresivă.

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 5 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

Vremea

București
acum

24°
mar.

22°/36°
mie.

23°/37°
joi

19°/29°
vin.

19°/32°
Iasi
acum

21°
mar.

18°/34°
mie.

17°/31°
joi

17°/27°
vin.

16°/28°
Constanta
acum

21°
mar.

19°/32°
mie.

22°/28°
joi

21°/26°
vin.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

16°/32°
mie.

17°/27°
joi

16°/24°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
mar.

19°/33°
mie.

20°/31°
joi

16°/28°
vin.

15°/30°