Un primar din Franta, care a emis doua hotarari municipale interzicand cersetoria si cautarea prin gunoi, traduse inclusiv in limbile romana si bulgara, si-a justificat decizia si a respins acuzatiile de discriminare, relateaza Le Post, citat de Mediafax.
Cele doua decizii, redactate in limba franceza, au fost afisate la Primaria din La Madeleine, o localitate din apropiere de Lille, dar alte doua versiuni, in romana si bulgara, au fost imprimate pentru a fi distribuite populatiei.
"Stiam sigur, adoptand cele doua hotarari si facand acest demers, ca voi fi acuzat de discriminare, ca voi fi acuzat de stigmatizarea populatiilor, dar acesta nu este scopul meu, nu este intentia mea. Eu sunt primarul unei localitati, imi asum responsabilitatile, pentru a denunta practicile care contravin ordinii publice", a explicat Sebastien Lepretre (UMP).
Primarul a adoptat aceste decizii la cererea unei parti a populatiei si a unor comercianti, potrivit France 3.
Mai multi romi sunt instalati pe un camp situat la cateva sute de metri de localitate, dar care apartine de Lille, oras care a decis sa nu mai practice expulzarea romilor. "Ei sunt obligati sa cerseasca sau sa caute prin gunoi pentru a supravietui, prin urmare, aceasta decizie ii va alunga si ii va impiedica sa supravietuiasca. Sunt oameni si cetateni europeni", a subliniat asociatia La Pierre blanche.
Franta a expulzat aproximativ 17.500 de straini aflati in situatie ilegala, in primele sapte luni ale anului, a anuntat luni ministrul de Interne Claude Gueant, care crede ca poate atinge 30.000 de expulzari pana la sfarsitul lui 2011, relateaza AFP.
"Pentru moment, se pare ca putem atinge acest obiectiv" de 30.000 de expulzari, a apreciat Gueant. "Daca il atingem, va fi cel mai bun rezultat pe care l-am inregistrat vreodata", a adaugat el.
Fostul om de incredere al lui Nicolas Sarkozy la