Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Săpunaru a făcut doar clăbuci

Publicat in Pandurul, luni 26 august 2013 ·

Pe premier îl frige rău de tot situația CFR Marfă, fapt pentru care salvarea lui ar fi numirea unui ministru la transporturi care să-l scape de problemă. Cum portofoliul aparține liberalilor, zilele astea s-au tot frământat lucrurile în așa fel încât era cât pe ce să-l reînvie pe Nini Săpunaru, mai cunoscut ca șeful vămilor decât ca politician liberal. De altfel, Nini Săpunaru s-a și grăbit să anunțe nominalizarea sa de către președintele partidului, deși ar fi trebuit să aștepte decizia Biroului Permanent Național, for în cadrul căruia decizia nominalizării la transporturi ar fi trebuit luată.

Numai că Săpunarului i-a fost atât de drag să devină ministru, încât și-a pierdut și răbdarea, și uzul rațiunii. Pentru că după el atârnă mai multe tinichele care zornăie rău de tot, premierul i-a transmis lui Antonescu portretul robot al viitorului ministru, care nu semăna deloc cu CV-ul lui Săpunaru. Așa se face că a apărut a doua variantă în persoana europarlamentarului Ramona Mănescu, liberală cu un CV impresionant și colegă chiar cu soția președintelui și a premierului. Din punct de vedere al portretului, d-na Mănescu ar corespunde , ar avea și imagine bună așa cum îi place premierului, dar nu se știe dacă va avea și cunoștințele necesare pentru a conduce un minister atât de controversat, din care toți miniștrii au plecat cu probleme penale. Dacă Ramona Mănescu, al cărei soț este primarul sectorului 6 și este și el liberal din tată în fiu, va ajunge ministru, nu cred că-i va fi ușor, pentru că experiența de la Uniunea Europeană n-o va ajuta cu nimic. Meseria domniei sale de jurist o poate feri cel mult de pușcărie, dar la acest minister nu cred că e suficient să te ferești doar de gratii.

Poate că, dacă va fi ministru, d-na Mănescu va ajuta la găsirea contractului cu Bechtel, rătăcit de nu se știe cine. Cum probabil Mănescu va fi în final propunerea la tr

Articolul in Pandurul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avion prăbuşit în Coreea de Sud. La bord se aflau 175 de pasageri şi şase membri ai echipajului

Mediafax acum 36 minute
Un avion s-a prăbuşit pe un aeroport din Coreea de Sud. La bord se aflau 175 de pasageri şi şase membri ai echipajului. Echipele de intervenţie au reuşit să salveze doi oameni.

Gazprom va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie

Ziua Constanta acum 10 ore
Gigantul energetic rus Gazprom a anunţat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie, la ora 05.00 GMT, din cauza unei datorii neplătite de autorităţile de la Chişinău, relatează Reuters citat de Agerpres.ro Com

Actrița Olivia Hussey, starul din „Romeo și Julieta” a lui Zeffirelli, a murit la vârsta de 73 de ani

HotNews acum 9 ore
Actrița britanică Olivia Hussey, laureată cu un Glob de Aur pentru rolul adolescentei Julieta în filmul „Romeo și Julieta” (1968) al lui Franco Zeffirelli, a murit vineri, la vârsta de 73 de ani, a anunțat familia sa, potrivit AFP. „Olivia a fost o

Israel: Benjamin Netanyahu va fi supus duminică unei operaţii de prostată

News.ro acum 8 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu, în vârstă de 75 de ani, urmează să fie supus duminică unei operaţii de prostată, a anunţat sâmbătă biroul său, în plin război între Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas în Fâşia Gaza. Netanyahu a fo

Premierul Republicii Moldova: Rusia foloseşte energia ca armă politică

News.ro acum 11 ore
Prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, a declarat că Rusia foloseşte energia drept „armă politică” după ce concernul rusesc Gazprom a anunţat că opreşte livrările de gaz pentru regiunea transnistreană. Premierul a mai menţionat că Republic

Campionul la box Paul Bamba a murit la 35 de ani

Mediafax acum 9 ore
Vedeta sportivă Paul Bamba câştigase titlul WBA Gold Cruiserweight învingându-l pe Rogelio Medina cu doar şase zile înainte de anunţarea decesului său. Starul pop Ne-Yo, care a semnat cu Bamba pentru compania sa de management, a anunţat vestea într-

Fetită de 8 ani, ucisă în Turcia. Mama, fratele mai mare și unchiul copilei, condamnați la închisoare pe viață

Ziare.com acum 9 ore
Un tribunal turc a condamnat sâmbătă, 28 decembrie, la închisoare pe viaţă trei membri ai familiei unei fetiţe de 8 ani al cărei asasinat în provincia Diyarbakir a bulversat ţara, informează AFP. Trupul neînsufleţit al lui Narin Guran, dispărută de

Mai multe companii aeriene anulează zborurile către Rusia după prăbuşirea avionului Azerbaijan Airlines

HotNews acum 12 ore
Mai multe companii aeriene au anunțat că își suspendă zborurile către orașe din Rusia, decizii ce intervin după ce experți, dar și Washingtonul, au indicat că prăbușirea, miercuri, în Kazahstan, a unui avion de pasageri aparţinând companiei azere Az

Zeci de turiști au fost păcăliți de o firmă din Satu Mare după ce au dat 2.000 de euro pe un sejur de Revelion în Zanzibar, însă excursia nu există

Libertatea acum 10 ore
O agenție de turism din Satu Mare este acuzată de fraudă după ce a anulat o excursie de Revelion în Zanzibar, pentru care zeci de turiști au plătit mii de euro. Potrivit News.ro, aproximativ 30 de persoane intenționează să depună o plângere penală î

Un bărbat din Sibiu a rămas fără 12.000 de euro de Crăciun, după ce a primit un SMS

Libertatea acum 10 ore
Un bărbat din Sibiu a pierdut 12.000 de euro după ce a dat click pe un link primit prin SMS. Banii erau într-un portofel de criptomonede, potrivit Digi24.ro.

Vremea

București
acum

dum.

2°/5°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

0°/6°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-4°
dum.

-4°/5°
lun.

1°/5°
mar.

0°/5°
mie.

-0°/5°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°