Dănciulescu, 36 de ani şi 8 luni, a creat penalty-ul din care a renăscut Dinamo cu U Cluj, scor 6-0, şi-a spart capul, a dat pasă decisivă cu călcîiul, dar încă nu se lipeşte la gol.
A revenit printre titulari şi a inventat un penalty, în minutul 27, oferind şansa "cîinilor" de a transforma meciul cu U Cluj într-o defilare. Ionel Dănciulescu şi-a spart capul vineri seară, a tras echipa după el într-o victorie cu 6-0 - prima la acest scor după 8 ani! -, a dat o pasă decisivă cu călcîiul, la reuşita lui Curtean, a ratat, ce-i drept spectaculos, însă nu s-a lipit la gol. Totuşi, colegii îl elogiază, iar Mulţescu se felicită că l-a introdus pe gazon. VIDEO: Vezi AICI golurile meciului!
"A fost extraordinar. Dănciulescu este o legendă, se vede asta. Mai avem nevoie de el, măcar pînă la vară, apoi poate fi ori antrenor secund, ori oficial, la club sau la LPF. Tinerii pot învăţa de la el", a comentat Luchin.
"Ne-a impulsionat pe toţi, a fost modelul pe care l-am urmat", a spus şi Dragoş Grigore. "Mă face să mă autodepăşesc", a zis şi puştiul Rotariu.
Antrenorul a dezvăluit la DigiSport că Dănciulescu se mai află la club doar datorită lui: "De-aia l-am păstrat, cînd au fost contestatari ce îi cereau să plece. Şi acum, cînd au cerut la fel, am zis să rămînă. Dănciulescu e util şi cu un sfat, şi cu relaţia cu vestiarul".
"Dănciulescu face parte din lotul lui Dinamo. Are 37 de ani, începe să-şi pregătească viitorul, se gîndeşte şi la antrenorat, este lăudabil" (Constantin Anghelache, preşedinte Dinamo)
ALTE ŞTIRI DESPRE DINAMO:
Grigore, dorit de Verona
Hellas Verona, nou promovată în Serie A, îl urmăreşte de mai bine de-o lună pe Dragoş Grigore, 26 de ani, iar vineri seară, oficiali ai italienilor au vizionat meciul. Fundaşul a executat cele două penalty-uri ale echipei, iar peninsularii vor face luni o ofertă în vederea transferulu