„Nimeni nu-i profet în ţara lui”, spune un proverb izvorât din întâmplări biblice. Zicala se potriveşte şi în prezent, în cazurile unor persoane a căror muncă este apreciată doar prin străinătăţi. În această situaţie este şi timişoreanul Victor Popa, cel care a realizat mai multe filme despre istoria şi viaţa culturală a urbei.

Filmul „Istoria Operei timişorene”, realizat de acesta, a fost ignorat pe plan local vreme de 10 ani. Abia acum, cu prilejul Festivalului de Operă şi Operetă, a fost proiectat public în Timişoara. Nici de această dată, însă, cu mediatizarea pe care ar fi meritat-o. În fiecare dintre cele şase seri ale festivalului (23, 24, 25 august, respectiv 30, 31 august şi 1 septembrie), de la ora 19.00, se prezintă un episod al filmului de şase ore, pe cele două ecrane de lângă scena Teatrului de vară din Parcul Rozelor.

„Mă şi mir. Presa întotdeauna este avidă de tot felul de lucruri, dar uită lucrurile ăstea care contează cu adevărat. E vorba despre istoria unei instituţii, care e prezentată în film, cu declaraţii, cu amintiri, cu persoane care nu mai sunt în viaţă de foarte mult timp. Nu a fost precizat niciunde ca eveniment, ci doar că în fiecare seară e câte un spectacol. Dacă era doar într-o seară era ok, dar sunt şase. În fiecare seară e câte un episod. Înseamnă şase ore de film”, spune Victor Popa.

O muncă de 10 ani

Filmul „Istoria operei timişorene” cuprinde confesiuni, amintiri, interviuri, convorbiri cu foştii solişti ai operei timişorene, de la început, din 1947, până în prezent. Fiecare episod are între 50 şi 55 de minute.

„Am prins mulţi solişti. De exemplu, în film e prima soprană din prima distrubuţie a Aidei, doamna Adriana Ciuciu. Povesteşte cum a avut loc premiera. E surprinsă atmosfera perioadei de început. E prezent primul balerin al Operei, Puiu Fonta, care nu mai este în viaţă. 90% din cei prezenţ