Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Nume mari la House Parade-ul din acest an

Publicat in News Timisoara, duminică 25 august 2013 ·

Cea de-a zecea ediţie a festivalului House Parade se va desfășura începând cu orele 21, în zilele de 6 și 7 septembrie, la Agroindustriala km 6, Calea Aradului. În ceea ce privește line-up-ul, organizatorii au anunțat nume importante precum: James Zabiela (UK), Benga(UK), Emalkay (UK), Leon Bolier (NL), MC Tha Watcher (NL) ȘuiePaparude (RO), Tha Watcher (NL), Stefanno b2b Julianno (RO), Gabriel Ross (RO), Dare (RO), Enforge (RO) și Acutra (RO).

Ediția din acest an este una cu totul specială, celebrând 10 ani de activitate, în care festivalul a reușit să devină un punct de referință pentru evenimentele de muzică electronică din țară, să își încânte fanii cu artiști internaționali de renume și să ofere un show electrizant la fiecare ediție.

House Parade, cel mai important festival de muzică electronică din vestul țării, a luat naștere în anul 2004, în Timișoara. Dacă la prima ediție au participat puțin peste 1000 de oameni, în 2010 numărul spectatorilor depășea deja 15.000. De asemenea, în decursul anilor, House Parade a adus o listă impresionantă de artiști internaționali precum: Above & Beyond, Markus Schulz, Eddie Halliwell, Gareth Emery, Dash Berlin, Cosmic Gate, Blank & Jones, tyDi, W&W, 4 Strings, Infected Mushroom, Andy Duguid, Andy Moor, Marcel Woods și mulți alții.

Anul acesta, fanii muzicii electronice sunt așteptați cu un show de lasere, sky-tracers, video-proiecții, tunuri de flăcări, o sonorizare impecabilă de peste 70.000 wați, pentru a sărbători împreună un deceniu de pasiune.

Prețul biletelor este de 25 lei/persoană/noapte în avans și 35 lei/persoană/noapte. Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poștei Române, în magazinele Inmedio semnalizate Bilete.ro și în magazinele Germanos.

Cea de-a zecea ediţie a festivalului House Parade se va desfășura începând cu orele 21, în zilele de 6 și 7 septembrie, la

Articolul in News Timisoara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîțu: „Am fost propus premier de SACRIFICIU, știam asta și m-am retras”

Gandul acum o ora
În cadrul unei ediții transmise live a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache” de la Gândul, Florin Cîțu, fost premier și ministru de Finanțe în Guvernul României, a vorbit despre experiența sa în politică, la cârma Partidului Național Democrat, și

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 43 minute
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum 9 minute
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum o ora
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Primul caz de deces provocat de rabie în România după 13 ani. Bărbat din Iași, ucis de un câine fără stăpân

Mediafax acum o ora
Incidentul s-a petrecut în luna februarie, când bărbatul, tată a trei copii, a fost mușcat de un câine vagabond. Deși se știa că rabia este mortală la om, singurul tratament primit a fost unul cu antibiotice, la recomandarea medicului de familie. Po

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 8 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum 3 ore
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

Video Incendiu uriaș pe amplasamentul Festivalului Tomorrowland. Toată scena principală a fost cuprinsă de flăcări

Adevarul acum o ora
Un incendiu a izbucnit pe locul unde urmează să se desfășoare festivalul Tomorrowland între 18 și 20 iulie.

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 10 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum 2 ore
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

Vremea

București
acum

24°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

21°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

23°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

17°/30°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

12°/21°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°