Transformarea politicii într-o simplă unealtă a unei economii fondată pe egoism şi individualism exacerbat este una din cauzele profunde ale crizei actuale. Departe de a fi doar o criză economică oarecare, ceea ce se întâmplă deja de cinci ani îşi are originea în modul de organizare al unei societăţi în care consumul a devenit religie de masă. Iar economia bazată pe consumul de masă transformă politica într-o anexă a nevoilor închipuite ale unei societăţii lipsite de viziune chiar într-o măsură mai mare decât a făcut-o religia în perioada de aur a erei creştine sau cum încearcă acum furibundele fundamentalisme creştine sau islamice. O astfel de economie nu-şi propune şi nu poate oferi în niciun fel bunuri publice. Ori, în sensul său cel mai profund, politica a însemnat - şi asta dintotdeauna - asigurarea bunurilor publice.

De la cele mai simple forme de organizare cunoscute până la marile imperii, politica a presupus asigurarea lucrurilor publice (res publicae) pentru toată lumea. În fond, republica nu este inversul monarhiei, ci al bunului plac al unuia (tiraniei) sau al câtorva (oligarhiei). Iar astăzi, oligarhiile (economice sau financiare) sunt prezentate ca fiind contrariul lor: republici şi democraţii. Dacă spaţiul public - adică locul public fizic (agora) sau virtual (opinia publică) în care se manifestă zoon politicus - a fost pentru prima dată organizat raţional de greci, datorăm vechii Rome şi lucidului spirit latin desăvârşirea sa. Fără sensul lucrului publicului (al serviciului în interesul publicului am putea zice astăzi) nici Republica, nici Imperiul roman nu ar fi reuşit să organizeze lumea cunos­cută. Pe vremea aceea oikonomia era doar organizarea raţională a "gospodăriei" şi nu îşi manifesta veleităţile dominatoare. În vechea Romă (de la care, apopos, nu ne mai revendicăm de ceva vreme: Oare de ce?) împăratul oferea bunuri publice (altfel spus