Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Încep probele scrise la Bacalaureatul de toamnă

Publicat in Monitorul de Vrancea, luni 26 august 2013 ·

Candidaţii care nu au reuşit să promoveze Bacalaureatul în sesiunea din vară, dar şi cei proveniţi din seriile anterioare au, săptămâna aceasta, o nouă şansă de promovare a examenului maturităţii. Cei 1.511 candidaţi înscrişi vor susţine Bacalaureat-ul în cinci centre de examinare. Examenul este supervizat de inspectorul general din cadrul Ministerului Educaţiei Gheorghe Dincă. Acesta i-a sfătuit pe profesorii implicaţi în derularea examenului să dea dovadă de responabilitate şi să îi avertizeze ferm şi din timp pe candidaţi asupra consecinţelor unei eventuale fraude. Promovarea la Bacalaureatul din iunie-iulie a fost de 56,4%.

Absolvenţii de liceu vor susţine, astăzi, prima probă scrisă din cadrul sesiunii de toamnă a examenului de Bacalaureat, cea la Limba şi Literatura Română. În vederea susţinerii acestei probe s-au înscris 966 candidaţi. Gheorghe Dincă, inspector general în cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale, va superviza desfăşurarea examenului de Bacalaureat în Vrancea.

Din comisia de examen fac parte inspectorul şcolar general adjunct Luminiţa Balaban- preşedintele, alături de vicepreşedintele Ion Ionaşcu, inspector şcolar de fizică. Secretarii comisiei examenului de Bacalaureat sunt inspectorii Marilena Oprea şi Fănel Lipan. Membri în cadrul acestei comisii au fost numiţi inspectorii Silvia Chelariu, Zvetlana Baciu, Daniela Sârghie şi Radu Emil.

Pentru ca această sesiune a examenului de Bacalaureat să se desfăşoare în bune condiţii şi cu respectarea metodologiei, ieri, la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean Vrancea, a avut loc o şedinţă de instruire cu preşedinţii şi membrii centrelor de examinare şi de evaluare. De asemenea, tot ieri, a avut loc şi o videoconferinţă cu ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, la care au luat parte toţi factorii implicaţi în organizarea acestui important examen naţional.

Bacalaure

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Formula 1: Max Verstappen, în pole position la Miami la o zi după ce a devenit tată

News.ro acum 2 ore
Olandezul Max Verstappen (Red Bull) a obţinut, sâmbătă, al treilea pole position din acest sezon, la Miami Grand Prix, a şasea etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Verstappen a reuşit performanţa la doar o zi după ce a anunţat că el şi Kelly

Alegeri prezidențiale 2025 Până la ora 21.00 s-au prezentat la urne peste 370.000 de români din diaspora

Ziua Constanta acum 6 ore
Până astăzi, 3 mai 2025, la ora 21:00, un număr de 374.109 alegători s-au prezentat la urne în diaspora, pentru a vota la primul tur al alegerilor prezidențiale din acest an. De asemenea, un număr de 4.106 alegători au votat prin corespondență, tota

SuperLiga: CFR Cluj învinge Universitatea Cluj cu 1-0

HotNews acum 3 ore
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seară, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia Universitatea Cluj, în etapa a șaptea din play-off-ul SuperLigii. Într-o primă repriză în care oaspeţii nu au existat practic pe teren, elevii lui Dan Petrescu au marcat în

Alegeri prezidențiale 2025 Premierul Marcel Ciolacu - „România îndeplinește toate standardele democratice în ceea ce privește organizarea alegerilor prezidențiale”

Ziua Constanta acum 7 ore
România îndeplinește toate standardele democratice în ceea ce privește organizarea alegerilor prezidențiale din luna mai, a declarat premierul Marcel Ciolacu, în cadrul întrevederii pe care a avut-o sâmbătă, 3 mai, la Guvern, cu vicepreședintele Com

Avertisment MAE privind o așa-zisă „listă neagră” a Administrației SUA: Dezinformare ce are toate caracteristicile unor interferențe derulate de actori statali

HotNews acum 7 ore
Ministerul de Externe atenționează sâmbătă asupra unor informații false distribuite în social media care vorbesc despre o așa-zisă „listă neagră” a Administrației SUA împotriva unor oficiali români. MAE consideră aceste dezinformări drept acțiuni de

Lista completă a secțiilor de votare din străinătate. MAE și AEP dau asigurări că sunt suficiente buletine de vot

HotNews acum 7 ore
Autoritatea Electorală Permanentă și Ministerul Afacerilor Externe au dat asigurări că există suficiente buletine de vot pentru românii care vor vota în secțiile organizate în străinătate. AEP și MAE recomandă cetățenilor să consulte lista cu secții

Care este starea președintelui sârb Aleksandar Vucic, dus la spital după revenirea intempestivă din SUA

HotNews acum 2 ore
Președintele sârb Aleksandar Vucic a fost internat sâmbătă la un spital militar din Belgrad după ce s-a întors din Statele Unite și se află într-o stare „stabilă”, potrivit unei surse medicale citate de agenția France Presse, transmite Agerpres. Ale

MAI raportează 20 de posibile incidente electorale, inclusiv corupere a alegătorilor în județul Iași și continuarea propagandei electorale

Ziua Constanta acum 5 ore
În ceea ce privește alegerile locale parțiale, în cursul aceleiași zile au fost semnalate patru situații de continuare a propagandei electorale după încheierea campaniei, a arătat Dajbog. Structurile Ministerului Afacerilor Interne au fost sesizate

Zelenski: „Nu pot garanta siguranța liderilor care merg la Moscova pe 9 mai”| Medvedev amenință: „Kievul nu va apuca ziua de 10 mai”

Gandul acum 3 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a respins propunerea dictatorului rus Vladimir Putin privind încetarea focului între 8 și 10 mai. Liderul de la Kiev a lansat și un avertisment. Rusia sărbătorește pe 9 mai victoria din cel de-al Doilea Răzb

Un cardinal glumeşte că va „fugi în Sicilia” dacă va fi ales papă de conclav

G4Media acum 5 ore
„Nu am absolut nicio ambiţie. Nu m-aş putea imagina niciodată în acest rol”. Cu patru zile înainte de începerea conclavului, Cristóbal López Romero, arhiepiscopul de Rabat, a făcut o declaraţie surprinzătoare pentru presă. Cardinalul în vârstă de 72

Vremea

București
acum

17°
dum.

15°/28°
lun.

16°/27°
mar.

12°/22°
mie.

12°/16°
Iasi
acum

13°
dum.

12°/29°
lun.

13°/20°
mar.

10°/19°
mie.

10°/12°
Constanta
acum

dum.

7°/19°
lun.

13°/20°
mar.

13°/17°
mie.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

11°/27°
lun.

12°/21°
mar.

10°/16°
mie.

8°/16°
Timisoara
acum

13°
dum.

11°/25°
lun.

12°/23°
mar.

11°/18°
mie.

10°/15°