Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat că speră ca dosarul APIA, în care directorul adjunct al instituţiei, Aurel Pană, a fost arestat pentru fapte de corupţie, "să nu aibă niciun fel de influenţă asupra Bruxelles-ului". Întrebat dacă România ar putea avea de suferit din cauza dosarului APIA în relaţiile privind politica agricolă cu Uniunea Europeană, Daniel Constantin a răspuns că speră ca acest dosar "să nu aibă niciun fel de influenţă asupra Bruxelles-ului".
"Eu sper să nu aibă niciun fel de influenţă asupra Bruxelles-ului. Noi am făcut toate informările necesare în ceea ce priveşte acţiunile care au avut loc în această perioadă şi sper să nu fie niciun fel de influenţă negativă. Eu cred că agenţiile de plăţi, în ansamblul lor, şi-au dovedit profesionalismul până în momentul de faţă, sigur că sunt şi excepţii nedorite, neplăcute care trebuie sancţionate imediat cum sunt depistate", a spus Constantin.
Întrebat ce se va întâmpla cu fermierii care sunt în prezent cercetaţi pentru că au dat declaraţii considerate false în vederea obţinerii de subvenţii de la APIA, Constantin a spus că această situaţie va fi rezolvată printr-o lege care ar urma să fie aprobată în septembrie.
Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat că speră ca dosarul APIA, în care directorul adjunct al instituţiei, Aurel Pană, a fost arestat pentru fapte de corupţie, "să nu aibă niciun fel de influenţă asupra Bruxelles-ului". Întrebat dacă România ar putea avea de suferit din cauza dosarului APIA în relaţiile privind politica agricolă cu Uniunea Europeană, Daniel Constantin a răspuns că speră ca acest dosar "să nu aibă niciun fel de influenţă asupra Bruxelles-ului".
"Eu sper să nu aibă niciun fel de influenţă asupra Bruxelles-ului. Noi am făcut toate informările necesare în ceea ce priveşte acţiunile care au avut loc în această perioadă