Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În viitor, întreaga populaţie a Planetei va avea acces la internet

Publicat in Bursa, luni 26 august 2013 ·

România număra, la finalul anului 2012, 10,9 milioane de utilizatori de internet, poziţionându-se pe locul 38 în lume

Giganţii din lumea tehnologiei au început să aloce din ce în ce mai multe resurse pentru cercetarea şi dezvoltarea "viitorului" în domeniul lor de activitate. Astfel, unele dintre cele mai puternice companii din lume au demarat procedurile pentru ceea ce se vrea a fi o reţea online care să cuprindă întreg Pământul.

De curând, compania Facebook, în parteneriat cu Samsung şi alţi jucători importanţi din lumea tehnologiei, a lansat un proiect, denumit Internet.org, care ar urma să ofere acces la internet, la costuri mici, întregii populaţii a Globului. Un demers asemănător a fost făcut deja de Google, care intenţionează să ofere internet la costuri reduse, zonelor defavorizate. În momentul de faţă, două treimi din populaţia Terrei (aproximativ 5 miliarde de oameni) nu beneficiază de acces la astfel de servicii. Astfel, potrivit raportului publicat de Facebook, doar 2,7 miliarde de oameni au acces la internet. Rata de creştere a numărului de utilizatori este mai mică de 9% în fiecare an, ceea ce este puţin în raport cu ritmul accelerat de dezvoltare a tehnologiei.

* Facebook dezvoltă Internet.org alături de Samsung şi de alte nume mari

Mark Zuckerberg, proprietarul Facebook, a declarat, recent, că proiectul companiei sale îşi propune să conecteze la internet cele cinci miliarde de oameni care, în prezent, nu folosesc acest serviciu. El a mai spus că restul populaţiei planetei, care nu foloseşte internetul, ar trebui să beneficieze de aceleaşi oportunităţi cu cei care îl utilizează în prezent.

Internet.org îşi va atinge scopul prin reducerea cheltuielilor şi costurilor aferente realizării sistemului de conectare, cât şi prin implementarea unor noi modele de business. Ceilalţi jucători angrenaţi în proiectul Facebook sunt Sams

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Felicia Ţilea Moldovan a murit. Fosta vicecampioană mondială la aruncarea suliței avea 57 de ani

HotNews acum 4 ore
Felicia Țilea Moldovan, vicecampioană mondială la aruncarea suliței, a decedat luni la vârsta de 57 de ani, potrivit graiulsălajului.ro și Agerpres. Fosta atletă s-a stins din viață în Spania, acolo unde era stabilită de mai bine de două decenii. Ce

UPDATE - Trump îl atacă din nou pe Zelenski: „Cea mai proastă declaraţie pe care o putea face” / Zelenski: „Ne bazăm pe sprijinul Americii”

News.ro acum 6 ore
Donald Trump l-a acuzat din nou, luni, pe Volodimir Zelenski că nu vrea încheierea războiului cu Rusia, după ce preşedintele ucrainean a declarat că această perspectivă „este încă foarte, foarte departe”. Scriind pe reţeaua sa Truth Social, şeful Ca

Traian Băsescu, avertisment sumbru: „Fără sprijinul SUA, Ucraina va capitula. Problema e că urmăm noi”

HotNews acum 48 minute
Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat luni seară că, în cazul în care SUA vor opri sprijinul pentru Ucraina, „nu va mai putea fi vorba de un acord de pace, ci de capitularea” Kievului în fața Rusiei. El a atras atenția, însă, că după acest mom

„Semne concrete de boală psihică” găsite la şoferul care a intrat cu maşina în mulţime la Mannheim

News.ro acum 40 minute
Un şofer a intrat luni cu maşina într-o mulţime în centrul oraşului Mannheim din Germania, omorând două persoane, înainte de a fi arestat de poliţie. „Avem indicii concrete că autorul era bolnav mintal, motiv pentru care ancheta se concentrează asup

Investiție uriașă, de 100 de miliarde de dolari. Cel mai mare producător de cipuri din lume vrea să deschidă 5 noi fabrici în SUA. Trump: „E o chestiune de securitate națională pentru noi”

HotNews acum 2 ore
Directorul executiv al Taiwan Semiconductor Manufacturing Company (TSMC), cel mai mare producător de cipuri din lume, a anunțat, luni, că gigantul din industria tehnologiei va investi 100 de miliarde de dolari în SUA, unde vrea să construiască cinci

Reuters: Casa Albă are în vedere o posibilă reducere a sancţiunilor împotriva Rusiei. Nu este clar ce ar putea solicita Washingtonul în schimb

News.ro acum o ora
Casa Albă a cerut Departamentului de Stat şi Trezoreriei să elaboreze opţiuni pentru relaxarea sancţiunilor împotriva Rusiei pentru ca oficialii americani să le discute cu reprezentanţii ruşi în zilele următoare, însă nu este clar ce ar putea cere î

Nicuşor Dan, după ce Elena Lasconi a afirmat că ar susţine candidatura lui Ilie Bolojan: Eu cred că am o relaţie foarte bună cu USR-ul, implicit cu preşedintele USR-ului, cu doamna Lasconi

News.ro acum 3 ore
Candidatul independent la funcţia de preşedinte al României Nicuşor Dan a subliniat că are o relaţie foarte bună cu USR şi cu preşedintele acestui partid, Elena Lasconi, dar că are propria campanie pentru alegerile prezidenţiale. Reacţia vine după c

Trump anunţă că tarifele vamale pentru Canada şi Mexic vor intra în vigoare de marţi. Bursele încep să se prăbuşească

News.ro acum 2 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat luni că nu există nicio şansă ca Mexicul sau Canada să împiedice intrarea în vigoare, marţi, a unor tarife vamale de 25% impuse de SUA, ceea ce a făcut ca pieţele financiare să se clatine în faţa perspec

„Am un mesaj”. Anunțul lui Nicușor Dan după ce Elena Lasconi a anunțat că nu exclude să iasă din cursa prezidențială în favoarea lui Ilie Bolojan

HotNews acum 2 ore
După ce lidera USR, Elena Lasconi, a declarat că retragerea ei din cursa pentru Palatul Cotroceni în favoarea lui Ilie Bolojan este „negociabilă”, primarul Capitalei, Nicușor Dan, a punctat luni seară că nu există „candidatura” președintelui interim

Nicuşor Dan crede că Volodimir Zelenski a greşit ”intrând într-o retorică” la întâlnirea din Biroul Oval: El avea un obiectiv, să semneze acel acord

News.ro acum 4 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, candidat independent la Preşedinţia României, a subliniat că Volodimir Zelenski a greşit în întâlnirea cu Donald Trump, în Biroul Oval, deoarece avea ca obiectiv să semneze acordul privind mineralele. ”A f

Vremea

București
acum

mar.

1°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/17°
vin.

8°/17°
Iasi
acum

mar.

1°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/19°
vin.

8°/18°
Constanta
acum

mar.

2°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/10°
Cluj-Napoca
acum

-4°
mar.

-4°/10°
mie.

2°/13°
joi

4°/15°
vin.

6°/16°
Timisoara
acum

-1°
mar.

-1°/12°
mie.

4°/15°
joi

5°/17°
vin.

8°/17°