Preşedintele PNL Crin Antonescu a declarat, la finalul şedinţei BPN al partidului că, după lungi dezbateri, PNL va propune premierului privind funcţia de ministru al Transporturilor, două persoane: pe Nini Săpunaru şi pe Ramona Mănescu.
Crin Antonescu a declarat: "Am făcut o propunere BPN cuprinzând două nume: Nini Săpunaru şi Ramona Mănescu. Nini Săpunaru este o propunere pe care am menţinut-o, deoarece, atâta vreme cât un om politic are datele necesare pentru a fi candidat, atâta vreme cât public nu se cunoşte ceva concret care îi poate fi imputat sub aspectul moralităţii, nu vom ceda şantajului mediatic. Nini Săpunaru are experienţă la nivelul adminitraţiei centrale, precum şi experienţă politică. În 13 ani nu am văzut nici măcar o discuţie la nivelul presei sub aspectul unei acuzaţii în ceea ce îl priveşte pe domnul Săpunaru. Domnia sa poate fi sau nu acceptat de către premier şi preşedintele Băsescu, însă este susţinut, fără rezervă, de către PNL. Domnia sa nu se lasă intimidat de ameninţări. În România am ajuns în situaţia în care 95% din factorii de opinie şi presă acceptă că, dacă este nevoie, cuiva îi poate apărea un dosar în două zile. În altă ordine de idei, am mai adăugat o variantă la propunerea pentru şefia Transporturilor, având în vedere complexitatea şi multiplele faţete ale postului. Această propunere este doamna europarlamentar Ramona Mănescu, un om cu experienţă internaţională şi cu anvergură. Partidul a votat in consens aceste două variante, pe care le voi prezenta premierului Victor Ponta, iar domnia sa le va înainta preşedintelui spre investire".
* UPDATE: 14:20: Relu Fenechiu: "Ramona Mănescu este o persoană integră şi cred că va fi aprobată de Băsescu"
Fostul ministru al Transporturilor a declarat că Ramona Mănescu ar putea fi viitorul ministru al Transporturilor, întrucât este o persoană integră, cu experienţă în privinţa g