Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Giorgi aşteaptă explicaţii de la şefi

Publicat in Impact in Gorj, luni 26 august 2013 ·

Liberalul Gabriel Giorgi a comentat în presă pe tema zvonurilor că mai mulţi liberali din Gorj conduşi de Mădălina Ciolocoi urmăresc retragerea lui din Consiliul Local Târgu-Jiu pentru a-i face loc Emiliei Horhoianu, o apropiată de-a lui Ciolocoi. Liderul PNL Gorj, Dian Popescu, a negat aceste zvonuri.

O parte a liberalilor din Gorj condusă de Mădălina Ciolocoi urmăreşte retragerea directorului Minprest Rovinari, Gabriel Giorgi, din Consiliul Local Târgu-Jiu pentru a-i face loc Emiliei Horhoianu, o apropiată de-a vicepreşedintelui Ciolocoi, susţine surse din PNL Gorj. Liberalii sunt supăraţi că Horhoianu nu a ajuns în Consiliul Local pe postul rămas vacant după moartea unui pesedist şi acum încearcă să-l retragă pe Giorgi. Acesta a declarat la Radio Omega că, deocamdată, nu i s-a cerut demisia din Consiliul Local Târgu-Jiu însă, când se va întoarce din concediu va cere lămuriri conducerii PNL Gorj. Gabriel Giorgi a precizat că nu există nici un motiv pentru care să i se ceară demisia. „Mie nu mi-a solicitat nimeni demisia din funcţia de consilier până în acest moment. Pentru un astfel de gest trebuie să mi se aducă nişte argumente plauzibile, eu consider că nu există aşa ceva”, a declarat Giorgi aflat în concediu.

Dian Popescu intervine

Preşedintele PNL Gorj, Dian Popescu, a negat posibilele acţiuni ale Mădălinei Ciolocoi, preşedinta femeilor liberale de la Gorj, dar şi că liberalii ar susţine-o pe Emilia Horhoinu pentru postul de consilier local. Mai mult, Dian Popescu a anunţat că PNL va respecta protocolul USL privind numirea unui consilier pentru postul rămas vacant în Consiliul Local Târgu-Jiu. „PNL are deja trei consilieri, câţi am stabilit prin protocol. Deci, PSD-ul este cel care va numi om pe acest post”, a specificat senatorul Dian Popescu. Unii membri din PNL sunt nemulţumiţi pentru că partidul a pierdut foarte mult la nivel local. La C

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Apple activează funcţiile AI în mod implicit în cea mai recentă actualizare a sa de software pentru iPhone, iPad şi Mac

News.ro acum 2 ore
Apple a lansat luni o actualizare software pentru iPhone, iPad şi Mac care activează implicit Apple Intelligence pe dispozitivele compatibile, transmite CNBC. Actualizările, iOS 18.3, iPadOS 18.3 şi macOS Sequoia 15.3, dezactivează totodată funcţia

Horoscop pentru marți, 28 ianuarie 2025.Se conturează o nouă etapă socio-profesională pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 46 minute
Berbec Se conturează o nouă etapă socio-profesională, începând de astăzi. Turnurile de situație din segmentul muncii și al imaginii publice sunt răscolitoare și total neașteptate. Controlează-ți reacțiile, evită să-ți prezinți opiniile și fii atent

Crin Antonescu, despre anularea alegerilor prezidențiale: „Comisia de la Veneția spune ce spunem noi toți / CCR să explice încă o dată”

HotNews acum 7 ore
Candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR pentru funcția de președinte al României, Crin Antonescu, a declarat luni seară, la Digi24, că opinia Comisiei de la Veneția privind anularea alegerilor prezidențiale este în linie cu percepția generală a societății

Coca Cola retrage produse din Europa. A fost descoperit prea mult colorant in băuturile răcoritoare

Mediafax acum o ora
Retragerea vizează mai multe tipuri de băuturi produse în perioada noiembrie 2023, inclusiv Coca-Cola, Sprite, Fanta, Fuze Tea, Minute Maid, Nalu, Royal Bliss şi Tropico. Produsele afectate au fost distribuite în Belgia, Olanda, Marea Britanie, Germ

„Nivelul de amenințare s-a agravat”. Danemarca plănuiește să trimită nave și drone în Arctica pentru securitatea Groenlandei

HotNews acum 56 minute
Guvernul danez a anunțat luni ca va aloca 14,6 miliarde de coroane, două miliarde de euro, pentru consolidarea securității în Arctica, zonă strategică în contextul proximității ruse și americane, și Atlanticul de Nord, relatează AFP și Agerpres. „Ni

Crin Antonescu, despre furtul tezaurului dacic din Olanda: „O traumă. Extremiștii încearcă să profite”

HotNews acum 9 ore
Furtul pieselor de patrimoniu național din muzeul din Assen, Țările de Jos, reprezintă o lovitură majoră pentru identitatea culturală a României, afirmă Crin Antonescu, candidatul coaliției de guvernare la președinția României. „Este încă o traumă (

Crin Antonescu a avut blocat postul de profesor timp de 24 de ani. L-a întrecut pe Iohannis, care l-a avut blocat 17 ani

Ziare.com acum 11 ore
Crin Antonescu, candidatul comun al coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale din 4 mai 2025, a avut blocat postul de profesor la cel mai bun liceu din Tulcea timp de 24 de ani. Este vorba de un post de profesor titular de Istorie, conform i

Recompensa oferită de un antreprenor olandez pentru informații despre comorile dacice furate de la Muzeul Drents: „Mă înfurie jaful”

HotNews acum 13 ore
Alex van Breemen, un antreprenor olandez care are afaceri în București, oferă o recompensă de 100.000 de euro pentru informații care să ducă la recuperarea comorilor din tezaurul dacic furate de la Muzeul Drents din Assen sâmbătă dimineață, potrivit

Patriarhia Română a lansat „Calendar Ortodox”, o aplicație pentru telefoanele mobile

HotNews acum 14 ore
Patriarhia Română a anunțat luni, 27 ianuarie, lansarea aplicației „Calendarul Ortodox”, unde utilizatorii pot afla care sunt sfinții sărbătoriți în fiecare zi, pot citi detalii despre viețile acestora și slujbele care se țin în biserică. Aplicația

Horoscop 28 ianuarie 2025. Zodia care are ghinion la volan astăzi

Cancan acum 13 ore
Horoscop 28 ianuarie 2025. Astrele vin cu tensiuni și ghinioane pentru unele zodii. Din păcate, Taurii ar putea să se enerveze azi, iar Balanțele se vor stresa. Ai parte de ghinion astăzi, așa că ar fi bine să ai mare grijă. Fii cu ochii în patru la

Vremea

București
acum

mar.

5°/14°
mie.

7°/15°
joi

8°/13°
vin.

7°/9°
Iasi
acum

mar.

3°/15°
mie.

6°/14°
joi

7°/13°
vin.

6°/11°
Constanta
acum

mar.

2°/12°
mie.

8°/14°
joi

9°/12°
vin.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

mar.

1°/14°
mie.

7°/11°
joi

7°/10°
vin.

7°/10°
Timisoara
acum

mar.

3°/16°
mie.

9°/14°
joi

7°/13°
vin.

6°/12°