Retailerul de bricolaj Dedeman, controlat de fraţii Pavăl din Bacău, va deschide vineri la Galaţi cel de-al 31-lea magazin al reţelei, în urma unei investiţii de 15 milioane de euro.
Magazinul are o suprafaţă construită de 16.000 de metri pătraţi, o parcare de 400 de locuri şi 214 angajaţi, iar Dedeman intenţionează să mai deschidă în acest an alte trei sau patru magazine, următoarea inaugurare fiind programată pentru vara acestui an la Miercurea Ciuc.
WikiZF: Profilul companiei Dedeman
„Astăzi când oameni, companii şi ţări se confruntă cu dificultăţi economice, finalizarea acestei investiţii înseamnă pentru echipa noastră o satisfacţie şi mai mare. Acest nou magazin deschis ne demonstrează că, dacă planifici cu atenţie, gestionezi optim resursele şi te adaptezi permanent la nevoile reale ale clienţilor, orice este posibil de realizat”, afirmă Dragoş Pavăl, preşedinte şi acţionar al companiei.
Pe fondul continuării extinderii, Dedeman şi-a bugetat în acest an o creştere a cifrei de afaceri cu 8%, care ar putea duce rulajul companiei la peste 580 de milioane de euro.
Principalii competitori ai Dedeman sunt Praktiker, BauMax şi Bricostore, compania franceză fiind în proces de vânzare către britanicii de la Kingfisher.
Retailerul de bricolaj Dedeman, controlat de fraţii Pavăl din Bacău, va deschide vineri la Galaţi cel de-al 31-lea magazin al reţelei, în urma unei investiţii de 15 milioane de euro.
Magazinul are o suprafaţă construită de 16.000 de metri pătraţi, o parcare de 400 de locuri şi 214 angajaţi, iar Dedeman intenţionează să mai deschidă în acest an alte trei sau patru magazine, următoarea inaugurare fiind programată pentru vara acestui an la Miercurea Ciuc.
WikiZF: Profilul companiei Dedeman
„Astăzi când oameni, companii şi ţări se confruntă cu dificultăţi economice, finaliza