Europarlamentarul PDL de Suceava Petru Luhan cere Guvernului să nu mai dezinformeze cetăţenii şi să găsească urgent soluţii pentru ca România să nu piardă alocări importante din fondurile UE.
Eurodeputatul democrat-liberal a arătat, joi, într-un comunicat de presă, că premierul Victor Ponta a anunţat înregistrarea de progrese semnificative în ceea ce priveşte absorbţia fondurilor europene şi că rata absorbţiei a ajuns la 21%, faţă de 7% cât era atunci când guvernul condus de acesta a ajuns la putere. „Ceea ce a uitat însă domnul Ponta să precizeze este faptul că, la momentul în care dânsul a ajuns la putere, fondurile europene erau contractate în proporţie de 78%, pe unele axe ele fiind deja epuizate. Datoria dânsului era să se asigure că aceste proiecte sunt implementate şi plăţile sunt efectuate la timp, nimic mai mult” consideră Luhan care subliniază că, în conformitate cu planificările stabilite înaintea venirii USL la guvernare, ar fi trebuit ca în acest moment rata absorbţiei să fie mult mai ridicată.
El îi sugerează premierului Victor Ponta să amintească cetăţenilor şi care este ciclul de viaţă al unui proiect. „Dacă până în 2010-2011 principala activitate a autorităţilor a fost cea de contractare, anii următori au fost marcaţi de perioadele de implementare şi finalizare a contractelor, care atrag de la sine şi plăţile către beneficiari. Astfel, în momentul de faţă, ar fi fost normal ca rata absorbţiei să fie mult mai mare, având în vedere că multe lucrări au fost deja finalizate şi plăţile trebuiau efectuate” a declarat europarlamentarul PDL.
Luhan menţionează că în continuare România ocupă ultimul loc în ceea ce priveşte absorbţia fondurilor europene, situaţia fiind ţinută strâns sub observaţie de oficialii de la Bruxelles, iar acesta fiind şi motivul pentru care Comisia Europeană a luat în considerare prelungirea cu un an a perioadei