Actorul Gerard Butler a debutat ca investitor în universul sportului, după ce a cumpărat un lot de acţiuni, devenind astfel coproprietarul unei echipe de crichet din Jamaica.
Actorul scoţian a investit în echipa de crichet Jamaica Tallawahs, care concurează în Limacol Caribbean Premier League, după ce a fost introdus în universul acestui sport de bunul său prieten Ajmal Khan, fondatorul competiţiei, informează contactmusic.com.
Gerard Butler intenţionează să călătorească în Trinidad, vineri, pentru a-şi susţine noua echipă în partida pe care aceasta o va disputa contra rivalilor de la Barbados Tridents.
"Am avut ocazia de a urmări câteva meciuri. E evident că acest campionat este casa celei mai mari petreceri din lumea sportului şi am vrut să particip la această distracţie. Ca scoţian, apreciez foarte mult crichetul", a declarat actorul pentru publicaţia britanică Daily Record.
Gerard Butler este un actor născut în Glasgow, Marea Britanie, în 1969. Printre filmele în care a jucat se numără "Lara Croft: Tomb Raider", "Fantoma de la Operă", "PS: I love you", "Rocknrolla", "Gamer", "300 - Eroii de la Termopile" şi "Law Abiding Citizen", relateaza Mediafax.