Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ÎPS Ciprian a slujit la Biserica ”Sf. Nicolae Vechi”

Publicat in Ziarul de Vrancea, duminică 25 august 2013 ·

Biserica ”Sf. Nicolae Vechi” în mijlocul caselor demolate de comunişti (imagine preluată de pe www.focsaniulvechi.ro) Arhiepiscopul Ciprian al Buzăului şi Vrancei a revenit duminică la Focşani. De această dată a slujit la Biserica ”Sf. Nicolae Vechi”, cunoscută ca Mănăstirea lui Ştefu, după numele căpitanului de cazaci Ştefan

Acesta a ridicat în Focşanii Munteniei, pe locul Schitului «Sfântul Nicolae», înfiinţat după 1650 de monahul Filotei, o mănăstire. La începutul secolului al XVIII-lea a fost închinată Mănăstirii «Adormirea Maicii Domnului» din Râmnic, iar câţiva ani mai târziu unei mănăstiri din Sinai. După 1700 a fost construită biserica pe care o vedem astăzi, cu hramul «Sfântul Nicolae» întrucât la 1695 biserica de lemn a pierit într-un incendiu. Perioada de glorie a «Mănăstirii lui Ştefu» a fost secolul al XVIII-lea. Spre sfârşitul acelui secol mănăstirea decade, iar incendiul din 1854 a distrus bună parte din clădirile rămase în picioare, cu excepţia bisericii. Lăcaşul a cunoscut şi perioade când a fost închis şi puţin a lipsit ca în timpul regimului comunist să fie demolat. Dacă astăzi este în picioare se datorează credincioşilor şi unor slujitori cu har şi dragoste, dintre care amintim pe Oprea Ionescu, Nicolae Ionescu, Gheorghe Popescu şi Nicu Ivan, ultimul fost deţinut politic în lagărele comuniste între 1948-1953, care a lăsat o frumoasă istorie: "Monografia Bisericii Sf. Nicolae Vechi din Focşani până la 1985" (Focşani, 2007). Întrucât ÎPS Ciprian a început să cunoască din ce în ce mai bine viaţa bisericească din Focşani, cu toate minunile ei, prin proprii ochi şi nu din poveştile siniştrilor consilieri de altă dată, probabil, când va verifica inventarele parohiilor din Focşani, va cere protoiereilor să-i explice cum a fost posibil schimbul de terenuri, prin care parohia ”Sf. Gheorghe” a cedat Protoieriei, 7500 mp în strada Caragiale. Aceasta la

Articolul in Ziarul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum o ora
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

O nouă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, atacată la CCR de Nicușor Dan: Sunt încălcate principii constituţionale / Ce prevede actul normativ

HotNews acum o ora
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificări la legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „ra

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 2 ore
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Atenționare de călătorie MAE: Restricții rutiere în Bulgaria pentru camioanele peste 20 de tone

Mediafax acum 16 minute
Ministerul Afacerilor Externe avertizează cetățenii români care tranzitează, se află sau intenționează să călătorească în Bulgaria că, în perioada 21-25 iulie, între orele 13:00 și 21:00, circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone va

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 5 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Polonia investighează o întrerupere a sistemului de control al traficului aerian

Ziarul Financiar acum o ora
Serviciile poloneze investighează o întrerupere a sistemului de gestionare a traficului aerian, declară sâmbătă purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne al ţării, citat de Reuters. „Ofiţeri ai Agenţiei de Securitate Internă colectează informa

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 6 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Ministrul Mediului - Interzicerea centralelor de apartament de către UE este un fake news

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informațiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, precizând că nu există o decizie la nivel european p

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 6 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum 4 ore
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/24°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/34°