Probabil că în miezul fiecărei decizii istorice se află şi câte o picanterie, uneori determinantă pentru derularea evenimentelor.
IdSă ne întoarcem aşadar în timp pentru a desluşi cât de cât un mister: acela al retragerii trupelor sovietice de ocupaţie din România, finalizată în 1959.
eea unei asemenea incursiuni istorice ne-a fost dată de venerabilul fotograf Dumitru Vinţilă, colegul puţinilor care am rămas din echipa „Zori noi”. El ne-a adus la redacţie câteva imagini, pe un film foto rusesc, de la demonstraţia de la 23 august 1959, imagini imortalizate pentru ziar. „Dacă îmi amintesc bine, era prima dată când se organizau demonstraţii ale oamenilor muncii în capitalele de regiuni”, ne-a spus Dumitru Vinţilă.
Din cele opt instantanee păstrate de fotograful oficial al ziarului „Zori noi”, publicăm astăzi trei: una imortalizează tribuna oficială amplasată în faţa clădirii Comitetului Judeţean de Partid (Palatul Administrativ actual), în care se află prezentă conducerea de atunci a Regiunii Suceava, în frunte cu Ene Ţurcanu, preşedintele Comitetului Regional de Partid Suceava. Celelalte două imagini reţin momente din desfăşurarea demonstraţiei.
Aceste trei imagini reprezintă însă doar pretextul pentru rândurile ce urmează. Căci, în acel an, în entuziasmul generat participanţilor la demonstraţie de sărbătorirea zilei naţionale a Republicii Populare Române se topise cu siguranţă şi dulceaţa gândului că, în sfârşit, ruşii plecau din România! Trupele sovietice de ocupaţie îşi încheiau în acel an, 1959, şederea în România, aceasta fiind prima ţară din lagărul socialist care se elibera din îmbrăţişarea fatală a marelui frate de la Răsărit. Şi, fapt incredibil, plecarea ruşilor se întâmpla la doar doi-trei ani de la înăbuşirea în sânge, de către aceleaşi trupe sovietice, a îndrăzneţei revoluţii ungare din 1956!
Conducerea comunistă a Românie