Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Donald Trump, acuzat în SUA de fraudarea studenţilor institutului său. Procurorii cer despăgubiri de 40 milioane de dolari

Publicat in Glasul Aradului, luni 26 august 2013 ·

Procurorul general al statului New York, Eric Schneiderman, susţine că Trump s-a folosit de statutul de vedetă pentru a atrage studenţi la şcoala sa de investiţii, Trump Entrepreneur Initiative, cu promisiunea că miliardarul ar fi implicat în elaborarea programei şcolare şi în recrutarea instructorilor, potrivit CNN.

“Monetizând statutul de vedetă, Trump a apărut în mai multe spoturi publicitare, cu promisiuni false, pentru a convinge oamenii să plătească zeci de mii de dolari pe care nu îi aveau pentru cursuri pe care nu le-au mai primit”, a declarat Schneiderman într-un comunicat preluat de CNN.

Procurorul solicită 40 milioane de dolari de la Trump, banii reprezentând amenzi şi sumele necesare pentru despăgubirea persoanelor înscrise la cursurile promovate de miliardar.

Trump a reacţionat pe Twitter, calificându-l pe Schneider drept “categorie uşoară”. El susţine că 98% dintre studenţii care au urmat cursurile au fost mulţumiţi.

Avocatul lui Trump, Michael Cohen, totodată vicepreşedinte executiv la Trump Organization, a declarat că procesul “nu are niciun fundament şi nu reprezintă decât publicitate ieftină, folosită de Schneiderman pentru a distrage atenţia de la performanţele proaste pe care le-a avut în funcţie”.

Trump Entrepreneur Initiative a fost redenumită în 2010 din Trump University, după ce autorităţile au interzis utilizarea termenului “universitate” fără autorizaţiile şi avizele aferente. Investigaţia procurorului general a început în anul 2011 şi se referă la mai multe companii care oferă servicii de educaţie.

Un grup de foşti studenţi din California au acţionat de asemenea în justiţie şcoala lui Donald Trump pentru reclamă falsă. Într-un proces colectiv început în 2010, studenţii susţin că au fost convinşi, prin promisiuni false, să cheltuiască mii de dolari pe workshop-uri şi mentorat.

Şcoala lui Tr

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Este o prostie ideea să renunţi la cash”

BusinessMagazin acum 33 minute
Florin Cîţu, fost premier şi ministru de Finanţe, a comentat noul pachet de măsuri al guvernului, cu accent pe majorarea TVA-ului, dar şi propunerea de descurajare a utilizării cash-ului în scopul limitării evaziunii fiscale.

Arest la domiciliu prelungit cu 30 de zile pentru trei dintre mercenarii lui Horațiu Potra. Liderul grupării este în continuare căutat de autorități

Adevarul acum 13 minute
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, miercuri, 16 iulie, prelungirea cu 30 de zile a mandatelor de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea lui Horaţiu Potra.

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 6 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 3 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 5 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum o ora
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum o ora
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Primarul Istanbulului a fost condamnat la 20 de luni de închisoare pentru insultă la adresa unui procuror

Adevarul acum 3 ore
Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, care a fost arestat în martie pentru presupuse acuzaţii de corupţie, a fost condamnat miercuri la douăzeci de luni de închisoare pentru insultă şi intimidare la adresa unui procuror.

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 5 ore
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Vremea

București
acum

28°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

22°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
mie.

17°/29°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°