Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Magdalena Caia a reprezentat Romanul la mondialele de lupte ale cadeţilor

Publicat in Ziarul de Roman, luni 26 august 2013 ·

Sportiva de la Clubul Atletic, pregătită de antrenorul emerit Dumitru Artene, s-a clasat pe locul al şaptelea, la egalitate cu alte patru sportive. Luptătoarea îşi doreşte să concureze şi la mondialele de seniori, dar şi la Jocurile Olimpice.

Magdalena Caia, de la Clubul Atletic Roman, campioană a României la lupte, cadeţi, s-a clasat pe un onorant loc al şaptelea, la categoria 40 de kilograme, la egalitate cu alte patru sportive, la mondialele de la Zrejnanin, Serbia, de unde abia s-a întors. Plecată cu şansa a doua în cursa pentru o medalie la Campionatul Mondial de Lupte al cadeţilor – date fiind importanţa concursului, dar şi debutul la o competiţie de un asemenea nivel -, eleva antrenorului emerit Dumitru Artene n-a avut acea şansă de a beneficia de o tragere la sorţi favorabilă. Ea a nimerit în primul tur cu reprezentanta Statelor Unite ale Americii, Regina Doi, campioana mondială de la ediţia precedentă. A fost învinsă, dar a avut şi norocul de continua concursul, în recalificări, întrucât americanca s-a calificat în finală. În primul tur al recalificărilor a dat peste reprezentanta Rusiei, Veronika Gurskaia, cea care avea să obţină, în final, medalia de bronz. Americanca, Doi, a încheiat competiţia pe locul secund.

“După proba cântarului s-a făcut tragerea la sorţi. Eu am tras biletul cu numărul 5, ca poziţie a mea pe lista de concurs, ceea ce s-a dovedit a nu fi chiar cu noroc pentru mine. Aş fi putut să lupt în primul tur, de exemplu, cu o sportivă care nu era favorită. În fine, nu-ţi alegi adversarul. Toţi ar vrea să le fie cât mai uşor la început. Spre exemplu, am studiat şi celelalte concurente, pe cât am avut timp. Cred că aş fi fost în stare să înving reprezentanta Japoniei. A fost un concurs foarte greu şi am avut şansa de a fi trasă în recalificări de către cea din SUA. Am pierdut onorabil, nu la diferenţă mare, primul meci. Al doilea

Articolul in Ziarul de Roman >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 19 minute
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Nicuşor Dan: Reorganizarea administrativ-teritorială nu se face în sedii de partid

Mediafax acum 36 minute
Edilul arată că reorganizarea teritorială este un subiect extrem de serios care trebuie abordat cu specialişti şi numai pe baza unor studii fundamentate. „Este esenţial să ne bazăm pe lucruri concrete înainte de a desemna pe cineva pentru a face ace

Termenele pentru Casa Verde Fotovoltaice, prelungite după problemele cu instalatorii „ţepari"

Mediafax acum 3 ore
Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet, a semnat marţi proiectul de modificare a Ghidului de finanţare pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor care beneficiază de acest program. Proiectul

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 54 minute
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

MApN: România participă din acest an la 3 din cele 8 grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic

Mediafax acum o ora
Armata României participă, din ianuarie 2025, la trei din cele opt grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic. Este vorba de grupuri de luptă din Slovacia, Bulgaria şi Polonia.

VIDEO Primele imagini cu bărbatul care a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino. Filmul evenimentelor prezentat de managerul unității medicale

HotNews acum 57 minute
Polițiștii îl caută în continuare pe bărbatul care a sustras trei picioare care au fost amputate dintr-o anexă a Spitalului Cantacuzino din Capitală. Între timp, trei anchete au fost deschise în acest caz. Potrivit unor surse din anchetă, este o che

Fum la o clădire administrativă din cadrul centralei nucleare de la Cernavodă

Mediafax acum 30 minute
La faţa locului au fost alocate patru autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD. „Este important de precizat că securitatea celor două reactoare nucleare nu este pusă în pericol. În acest moment, nu există riscuri pentru angajaţi

USR cere controale în centrele în care sunt copii cu dizabilităţi

Mediafax acum o ora
Solicitarea survine după ce, în patru centre din Târgu Mureş, Centrul de Resurse Juridice a reclamat mai multe nereguli. „Sunt peste 10.000 de copii pentru care s-a luat măsura plasamentului în centre rezidenţiale, din care circa 2.800 sunt copii cu

Rata inflației a încheiat 2024 cu 5,14%

Wall-Street.ro acum 21 minute
Rata anuală a inflaţiei a urcat, în luna decembrie 2024, la 5,14%, de la 5,11% în noiembrie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 5,09%, cele nealimentare cu 4,38%, iar serviciile cu 7,10%, potrivit datelor publicate de Institu

Daniil Medvedev, triplu finalist la Australian Open, calificare dificilă în turul doi. El a avut nevoie de cinci seturi pentru a trece de un jucător de pe locul 418 ATP

News.ro acum 3 ore
Tenismanul rus Daniil Medvedev, favorit numărul 5 şi triplu finalist la Australian Open, s-a calificat, marţi, cu dificultate în turul doi la Melbourne. Medvedev (28 de ani) l-a învins, scor 6-2, 4-6, 3-6, 6-1, 6-2, pe thailandezul Kasidit Samrej. l

Vremea

București
acum

mar.

-1°/3°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

mar.

-2°/2°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/4°
Constanta
acum

mar.

1°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

mar.

-5°/1°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/-0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

mar.

-3°/2°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°