Premierul Victor Ponta a declarat agentiei Mediafax ca este de acord cu numirea Ramonei Manescu pentru postul de ministru al Transporturilor si va trimite Presedintiei o propunere in acest sens.
Deputatul Nini Sapunaru si europarlamentarul Ramona Manescu sunt cele doua nominalizari pentru Ministerul Transporturilor inaintate premierului Victor Ponta, in urma votului de sambata din Biroul Politic National al PNL.
Majoritatea membrilor BPN al PNL au votat aceasta varianta, impotriva pronuntandu-se 15 membri ai BPN, au precizat surse liberale.
Surse politice au declarat anterior ca premierul Victor Ponta considera ca o nominalizare a Ramonei Manescu pentru functia de ministru al Transporturilor reprezinta o varianta mai buna decat alte propuneri, asteptand o decizie oficiala a PNL.
Crin Antonescu: Daca aceasta e optiunea premierului, o salut si urez succes Ramonei Manescu in fruntea Ministerului Transporturilor
Presedintele PNL, Crin Antonescu, i-a urat succes Ramonei Manescu la sefia Ministerului Transporturilor, dupa ce a aflat ca europarlamentarul liberal a fost alegerea premierului Victor Ponta pentru Transporturi, scrie Agerpres.
"Foarte bine, cu cat mai repede cu atat mai bine. (...) Nini Sapunaru si Ramona Manescu sunt doi oameni diferiti, fiecare cu atuurile sale. Daca asta este optiunea premierului o salut si urez succes Ramonei Manescu in fruntea ministerului. Foarte bine ca a reactionat repede", a declarat Crin Antonescu, duminica, intr-o conferinta de presa.
El a adaugat ca, deocamdata, nu doreste sa comenteze un eventual refuz al sefului statului fata de nominalizarea Ramonei Manescu la Transporturi si a reamintit ca o astfel de decizie trebuie motivata.
"Domnul prim-ministru Victor Ponta a asumat propunerea PNL, pe doamna Ramona Manescu la Min