Episcopul catolic al Alepului, Antoine Audo, a avertizat luni în privinţa unei intervenţii armate în Siria, care ar contribui, în opinia sa, la "un război mondial", în timp ce publicaţia Vaticanului a criticat lipsa de "prudenţă" a celor care iau în calcul o asemenea opţiune, relatează AFP.
Întrebat de Radio Vatican în legătură cu scenariul unei intervenţii militare evocat în diverse capitale, Audo s-a arătat alarmat, declarând că, "în cazul în care ar exista o intervenţie militară, aceasta ar însemna, potrivit aprecierii sale, un război mondial. Acest risc există din nou".
"Sperăm că intervenţia Papei pentru a favoriza un dialog real între diferite părţi aflate în conflict, pentru a găsi o soluţie, să poată fi un prim pas pentru a nu folosi arme şi pentru a ne asigura că oamenii pot călători, comunica, dialoga", a subliniat Antoine Audo, episcop catolic caldeean şi preşedinte al organizaţiei umanitare Caritas Siria.
"Aceasta este ceea ce aşteptăm: o forţă internaţională care să ajute la dialog şi să nu facă război", a insistat el.
La rândul său, Observatore Romano, cotidianul Vaticanului, a criticat luni guvernele occidentale.
"Ecourile cu privire la o intervenţie armată a unor ţări occidentale sunt tot mai insistente şi din ce în ce mai puţin constrânse de datoria prudenţei. Diverşi reprezentanţi ai acestor naţiuni se declară convinşi de caracterul fondat al acuzării de folosire a armelor chimice de către armata siriană, o chestiune asupra căreia ONU efectuează o anchetă", a notat cu indignare publicaţia Vaticanului.
Papa Francisc a făcut apel, duminică, pentru "reducerea armelor la tăcere", denunţând "multiplicarea masacrelor şi atrocităţilor" în Siria, şi a solicitat "comunităţii internaţionale să găsească o soluţie".
"Nu confruntarea oferă perspective de speranţă pentru rezolvarea problemelor, ci capacitatea de a s