Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Exploatarea de uraniu din judeţul Suceava asigură 20% din producţia de energie electrică necesară României

Publicat in Monitorul de Suceava, luni 26 august 2013 ·

La finele săptămânii trecute s-au aniversat 30 de ani de la punerea în exploatare a zăcământului minier Crucea-Botuşana, locul unde, în fiecare an, sute de mineri din zonă extrag minereu de uraniu care, ulterior, ajunge procesat în reactoarele Centralei Nucleare de la Cernavodă, ce asigură aproape 20% din producţia de energie electrică necesară României.

Cu alte cuvinte, mineritul ortacilor de la Crucea, cea mai mare unitate de exploatare a uraniului din ţară, face lumină în casele românilor de trei decenii. Trei decenii în care zăcământul de la Crucea a dat sute, mii de locuri de muncă, a susţinut economic zona, dar şi ani în care mina a fost necruţătoare cu câţiva dintre cei care şi-au petrecut mare parte din viaţa de zi cu zi în subteran. 19 ortaci au plătit tributul suprem pentru locul lor de muncă, accidentele de muncă fiindu-le fatale. Ultima tragedie a avut loc în anul 2011.

Potrivit lui Constantin Proboteanu, director la Exploatarea Minieră Crucea-Botuşana, în prezent, 700 de angajaţi îşi desfăşoară activitatea la Crucea, aproape jumătate dintre aceştia fiind mineri direct productivi. Acesta a mai arătat că înainte de '89, mina din Crucea asigura locuri de muncă pentru peste 3.000 de angajaţi.

Festivitate aniversară

Vineri, 23 august, localitatea Crucea a găzduit festivitatea dedicată aniversării celor 30 de ani de când a început exploatarea şi valorificarea minereului de uraniu de la Crucea. La eveniment au luat parte reprezentanţi ai Ministerului Economiei, actuala conducere a minei, dar şi foşti directori, reprezentanţi ai autorităţilor locale, parlamentari, experţi ai Companiei Naţionale a Uraniului (CNU), reprezentanţi AGA, reprezentanţi ai Consiliului de Administraţie.

Festivitatea moderată de Ioan Moraru, directorul general al Companiei Naţionale a Uraniului (CNU), a debutat cu imnul României şi cu imnul minerilor.

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia revendică ocuparea altor două localităţi în Ucraina

HotNews acum o ora
Rusia a revendicat duminică ocuparea altor două localităţi în estul şi nord-estul Ucrainei, continuându-şi avansul pe front în faţa trupelor ucrainene care duc lipsă de arme şi de recruţi, relatează AFP. Potrivit raportului zilnic difuzat de Ministe

Traficul pe Transfăgărăşan, blocat de maşinile parcate pe marginea drumului

HotNews acum 2 ore
Traficul rutier pe DN 7C – Transfăgărăşan este blocat duminică după-amiază din cauza aglomerării cauzate de parcarea maşinilor pe marginea părţii carosabile, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu. În fiecare vară, DN 7C – Transfăg

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete: TVA-ul la medicamente va rămâne la valoarea minimală

Ziarul Financiar acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a confirmat că TVA-ul pentru medicamente – atât cele compensate pe reţetă, cât şi cele fără reţetă – va rămâne la nivel minim, chiar dacă ar putea exista o uşoară majorare de 1–2 puncte procentuale, fără a at

Canicula pune frână CFR: Se va dispune reducerea vitezei de circulaţie a trenurilor în zonele unde temperatura la nivelul şinei atinge sau depăşeşte 50 de grade Celsius

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Compania naţională de căi ferate anunţă, duminică, în contextul prognozelor meteo care anunţă temperaturi extrem de ridicate, că va dispune reducerea vitezei de circulaţie a trenurilor în zonele unde

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum o ora
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Ministrul Sănătății anunță că își va da DEMISIA dacă noul sistem informatic al Casei de Asigurări nu e gata până în 2026

Gandul acum 2 ore
Alexandru Rogobete – ministrul Sănătății – a anunțat că Platforma Integrată a Asigurărilor de Sănătate (PIAS) va fi funcțională integral până în luna decembrie a anului 2026. Acesta promite o digitalizare completă a serviciilor medicale, inclusiv do

Accident pe Centura Capitalei, în zona localităţii Domneşti, un autotren încărcat cu glucoză s-a răsturnat / Circulaţia rutieră este restricţionată pe prima bandă a sensului dinspre Bragadiru către A1

News.ro acum 2 ore
Un accident a avut loc duminică, pe Centura Capitalei, în zona localităţii Domneşti, un autotren încărcat cu glucoză răsturnându-se pe suprafaţa de rulare. Circulaţia rutieră este restricţionată pe prima bandă a sensului dinspre Bragadiru către A1 B

Ministrul Sănătăţii admite că în spitalele din România unii medici mai primesc bani în plic de la pacienţi

Gandul acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a recunoscut că în spitalele din România mai există medici care primesc bani în plic de la pacienţi. „Se mai ia plic în spitale”, a răspuns Rogobete într-o intervenție la Digi24. Ministru a transmis și un mes

Carambol pe Autostrada Soarelui. A fost activat planul roșu de intervenție, iar traficul a fost blocat

HotNews acum 7 ore
Un accident a avut loc, duminică, pe Autostrada A2, la kilometrul 171, sensul spre București. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, fiind implicate mai multe mașini. Nu au fost persoane grav rănite, potrivit primelor informații, anunță

Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

HotNews acum 7 ore
Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmeaz

Vremea

București
acum

34°
dum.

20°/35°
lun.

24°/38°
mar.

22°/38°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

34°
dum.

19°/34°
lun.

20°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/36°
Constanta
acum

32°
dum.

19°/32°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

33°
dum.

15°/33°
lun.

18°/37°
mar.

17°/35°
mie.

15°/23°
Timisoara
acum

36°
dum.

17°/36°
lun.

19°/41°
mar.

18°/39°
mie.

12°/20°