Rusia a avertizat, luni, Statele Unite cu privire la consecinţe "extrem de grave" ale unei posibile intervenţii militare în Siria, într-o convorbire telefonică purtată de şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov cu secretarul de Stat american John Kerry, relatează AFP, conform Mediafax.
"Domnul Lavrov a atras atenţia interlocutorului său asupra consecinţelor exterm de grave ale unei posibile intervenţii militare, pentru Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, unde ţări ca Irakul sau Libia sunt în continuare destabilizate", se arată într-un comunicat al Ministerului rus de Externe.
Secretarul de Stat John Kerry şi-a manifestat, duminică, lipsa îndoielilor în privinţa folosirii armei chimice de guvernul sirian, a declarat un diplomat,relatează AFP, conform Mediafax.
Potrivit acestui oficial din cadrul Departamentului de Stat, Kerry a subliniat în conversaţia cu Ban Ki-moon, William Hague, Laurent Fabius, John Baird şi Serghei Lavrov că, "dacă regimul sirian voia să dovedească lumii că nu a recurs la arme chimice în cursul acestui incident, ar fi încetat bombardamentele în această zonă şi ar fi oferit acces imediat ONU în urmă cu cinci zile".
Cuvinte cheie:Siria, Rusia, S-300.rachete.rebeli, armata, arme chimice
Rusia a avertizat, luni, Statele Unite cu privire la consecinţe "extrem de grave" ale unei posibile intervenţii militare în Siria, într-o convorbire telefonică purtată de şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov cu secretarul de Stat american John Kerry, relatează AFP, conform Mediafax.
"Domnul Lavrov a atras atenţia interlocutorului său asupra consecinţelor exterm de grave ale unei posibile intervenţii militare, pentru Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, unde ţări ca Irakul sau Libia sunt în continuare destabilizate", se arată într-un comunicat al Ministerului rus de Externe.
Secretarul de Stat John Kerry şi-a