Băncile din România sunt pregătite să îşi atragă clienţii prin intermediul paginii de Facebook şi să implementeze soluţii pentru crearea sucursalelor virtuale, atunci când legislaţia în vigoare va fi modificată astfel încât să permită realizarea tuturor operaţiunilor bancare în mediul online, a declarat într-un interviu pentru ZF Răzvan Olteanu, director adjunct al integratorului de sisteme IT&C Romsys.
„Dacă businessul s-a schimbat şi oamenii stau tot mai mult în mediul virtual, atunci e păcat să nu foloseşti această oportunitate şi să încerci să scoţi cât mai mult din ea. Soluţia pentru o sucursală virtuală ajută la accesarea clienţilor existenţi în mediul virtual – reţelele de socializare, Facebook, LinkedIn, Twitter“, a spus el.
Romsys face parte din 2007 din grupul austriac New Frontier Group, care a dezvoltat recent o soluţie pentru sucursale virtuale ale instituţiilor de credit, soluţie implementată deja la o bancă din Polonia.
La nivel global, Facebook a ajuns în trimestrul doi la 1,5 miliarde utilizatori. În România reţeaua are 6,4 milioane de membri, potrivit facebrands.ro, iar bănci precum BCR, Banca Transilvania, ING, Garanti sau BRD au zeci de mii de fani pe paginile lor. Continuarea pe ZFCorporate
Băncile din România sunt pregătite să îşi atragă clienţii prin intermediul paginii de Facebook şi să implementeze soluţii pentru crearea sucursalelor virtuale, atunci când legislaţia în vigoare va fi modificată astfel încât să permită realizarea tuturor operaţiunilor bancare în mediul online, a declarat într-un interviu pentru ZF Răzvan Olteanu, director adjunct al integratorului de sisteme IT&C Romsys.
„Dacă businessul s-a schimbat şi oamenii stau tot mai mult în mediul virtual, atunci e păcat să nu foloseşti această oportunitate şi să încerci să scoţi cât mai mult din ea. Soluţia pentru o sucursală virtuală ajută la