Statele Unite evaluează opțiunea unei intervenții de ripostă împotriva regimului Assad.
Comunitatea internationala incearca sa stabileasca daca regimul presedintelui Assad, in Siria a folosit arme chimice, impotriva propriei populatii. Ce crede administratia americana? Corespondentul Europei Libere la Washington, Valeriu Sela.
Casa Albă arata ca are foarte putinii dubii ca regimul Assad este raspunzator pentru ceea ce se crede ca a fost un atac cu arme chimice, la inceputul saptaminii. „Pe baza numarului de victime despre care se vorbeste, simptomele celor ucisi sau raniti, declaratiile martorilor oculari si altor aspecte” - a spus o sursa din administratia Obama, „exista foarte putine dubii, in acest moment, ca arme chimice au fost utilizate de regimul sirian împotriva unor civili. Continuam sa analizam cele intimplate, pentru ca presedintele sa poata lua o decizie in legatura cu replica care se impune in acest caz”.
Oficialitati de la Casa Alba amintesc ca atacul s-a produs intr-o regiune controlata de insurgenti si ca au fost folosite rachete de lupta de care acestia nu dispun. Dupa ce s-a aflat ca regimul sirian ar fi dispus sa permita accesul inspectorilor ONU la acea locatie, oficialitatea americana a spus ca decizia ar putea veni prea tirziu, pentru ca atacurile repetate ale armatei siriene in regiunea respectiva, de-atunci incoace ar fi alterat locul faptei, unde echipele de inspectori ar urma sa stabileasca daca au fost folosite arme chimice.
„Daca regimul sirian nu avea nimic de ascuns si dorea sa dovedeasca lumii ca nu a utilizat in aceasta situatie, arme chimice, trebuia sa puna capat atacurilor in regiunea respectiva si sa permita accesul neingradit al inspectorilor, acum cinci zile” - a spus oficialitatea americana.
Presedintele Obama a cerut echipei sale de securitate nationala sa elaboreze p