Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rampa de la Pata Rât moare încet, dar sigur. Terenul intră în proprietatea Consiliului Judeţean

Publicat in Monitorul de Cluj, luni 26 august 2013 ·

După mai mulţi ani, Primăria Cluj-Napoca a reuşit să întabuleze terenul pe care se află rampa de gunoi de la Pata Rât. Consilierii locali vor vota transferul către Consiliul Judeţean.

Terenul de 18,2 hectare pe care funcţionează rampa de gunoi de la Pata Rât va fi trecut din proprietatea Primăriei Cluj-Napoca în cea a Consiliului Judeţean Cluj. Proiectul de hotărâre care prevede această procedură va fi supus votului consilierilor în şedinţa de joi. După acest pas, autorităţile judeţene vor putea începe lucrările pentru închiderea groapei de gunoi, nu înainte însă de a actualiza studiul de fezabilitate şi proiectul tehnic. Cornelia Trif, purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean Cluj a declarat că este nevoie de aceste reactualizări deoarece rampa trebuia închisă în anul 2010, costurile estimate atunci pentru lucrări fiind de aproximativ 30 milioane lei, dar între timp cantitatea de gunoi depozitat a crescut foarte mult astfel că şi costul închiderii este, cu siguranţă, mai mare acum. Pata Rât nu se închide anul acesta

Potrivit reprezentanţilor forului judeţean, rampa de la Pata Rât nu va fi închisă anul acesta, ci cel mai probabil anul viitor. Cornelia Trif a explicat că după votarea proiectului de hotărâre pentru transferul terenului, va urma transferul efectiv, apoi actualizarea studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic, organizarea licitaţiei pentru executarea lucrărilor şi abia apoi începerea lucrărilor de închidere şi ecologizare a rampei. Mai sunt cinci gropi de gunoi care trebuie închise

Rampa de la Pata Rât nu este singura care trebuie închisă, ci mai sunt şi celelalte cinci din Câmpia Turzii, Turda, Dej, Gherla şi Huedin. “Nici terenurile de sub celelalte cinci gropi nu sunt atribuite Consiliului Judeţean. După Primăria Cluj-Napoca, Primăria din Huedin este singura care a reuşit să întabuleze terenul”, a precizat Cornelia Trif. Cele

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 50 minute
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 23 minute
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

TikTok construiește o nouă versiune a aplicației pentru utilizatorii americani

Mediafax acum 56 minute
Informația a fost prima dată raportată de publicația The Information, citând surse anonime, notează Reuters. TikTok a elaborat un plan de a lansa noua versiune a aplicației în magazinele de aplicații din SUA în data de 5 septembrie. Raportul a punct

Liderii din BRICS au cerut o „încetare imediată a focului” în Gaza și condamnă atacurile israeliene asupra Iranului

Adevarul acum o ora
Liderii din BRCIS au cerut duminică, 6 iulie, o „încetare imediată a focului” şi o „retragere completă” a Israelului din Fâşia Gaza.

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 7 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 2 ore
Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Daria Silișteanu a cucerit aurul în proba de 100 m spate la Campionatele Europene de juniori de la Samorin

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Daria Silișteanu (16 ani) a adus a cincea medalie pentru delegația României la Campionatele Europene de juniori de la Samorin, înotătoarea legitimată la Dinamo impunându-se în proba de 100 m spate, La ediția precedentă a CE de juniori de la Vilnius,

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 7 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

Vremea

București
acum

28°
dum.

20°/35°
lun.

24°/39°
mar.

21°/38°
mie.

18°/35°
Iasi
acum

25°
dum.

19°/34°
lun.

21°/40°
mar.

22°/37°
mie.

18°/34°
Constanta
acum

24°
dum.

19°/31°
lun.

21°/29°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

15°/33°
lun.

19°/34°
mar.

17°/35°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

27°
dum.

17°/36°
lun.

19°/38°
mar.

18°/39°
mie.

13°/20°