Municipiul Sfântu Gheorghe va găzdui în luna septembrie Chocofest, primul festival al ciocolatei din zonă. Evenimentul este organizat de Primăria Sfântu Gheorghe, Consiliul Județean Covasna și Camera de Comerț și Industrie Covasna. Organizatorii susțin că ideea a venit tocmai în urma solicitărilor unor producători locali din zona ciocolatei, care au propus un eveniment de promovare a acestor produse, pentru că zona noastră are și ea delicatesele sale atunci când vine vorba despre ciocolată.
Chocofest va avea loc în perioada 27-29 septembrie și se va desfășura în grădina Muzeului Național Secuiesc, propunându-și să-i adune la un loc pe producătorii locali de ciocolată, precum și pe cei naționali.
„Chocofest va îndulci imaginea Secuimii”
Primarul Antal Árpád a declarat că, dincolo de implicațiile economice, Chocofest este o nouă strategie de marketing pentru Secuime, care se poate mândri cu un produs renumit: ciocolata de casă.
„Avem și noi producători de ciocolată și ne dorim ca aceste produse să ajungă peste tot în România. Dincolo de asta, prin Chocofest promovăm Secuimea, despre care noi spunem că e Dulce, ceea ce duce la o imagine pozitivă. Pentru noi, cei de aici, Secuimea e dulce și atunci când mâncăm o ciocolată amăruie, astfel că sperăm că cei care au o imagine negativă despre Secuime vor veni la Chocofest și se vor convinge că nu e așa”, a declarat Antal Árpád.
La rândul său, președintele Consiliului Judeţean, Tamás Sándor, a declarat că evenimentul este unul al bucuriei, al gusturilor dulci care sunt agreate atât de copii cât și de adulți, ciocolata fiind un aliment recunoscut pentru efectele sale ce duc la bunădispoziție.
„Sigur, ciocolata nu e ceva specific secuiesc, dar cu toate acestea, gospodinele noastre prepară de ani de zile celebra ciocolată de casă, care are aici un gust nemaiîntâlnit. Așa că putem spune că da, ci