Recent, într-un interviu televizat, premierul României, Victor Ponta, sublinia că ne găsim la doar câţiva ani de aniversarea centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 şi nu avem încă o autostradă care să lege provinciile româneşti. În acest an se vor împlini 95 de ani de la marele praznic naţional de la Alba Iulia.

Din păcate, situaţia este mult mai gravă. După ce generaţia Marii Uniri, cei care au mai trăit după cel de al dilea război mondial, a fost asasinată sau a suferit ani grei de închisoare, la mulţi neştiindu-se unde li se găsesc osemintele, casele memoriale sau cimitirele unde sunt îngropaţi zac în paragină şi într-o nemeritată uitare, ceea ce denotă o indiferenţă crasă din partea generaţiei noastre, o generaţie de epigoni, cu adevărat, după cum spunea marele poet Mihai Eminescu.

Referitor la modalitatea cum a ştiut generaţia Marii Uniri să-şi cinstească înaintaşii amintim aici doar un singur episod. Este vorba de cinstirea memoriei marelui nostru înaintaş Simion Bărnuţiu în anul 1933, când se împlineau 125 de ani de la naşterea sa. Redăm acest episod emblematic, pentru cuvintele extraordinare pe care le-a rostit atunci Ioan Ossian, directorul primului liceu românesc din Sălaj de după 1918, înfiinţat la Şimleu şi care-l avea ca patron spiritual pe Simion Bărnuţiu, despre cultul pe care ar trebui să-l avem faţă de înaintaşi. El aminteşte că filozoful englez, Herbert Spencer, într-un tratat de sociologie, afirmă că începutul oricărei religii trebuie căutat în cultul strămoşilor. Poporul român, afirma Ossian, care este creştin, nu admite în întregime aceste aserţiuni ale filozofului englez, „totuşi forţaţi de realităţile istorice trebuie să recunoaştem, că cultul strămoşilor este un foarte important factor de desvoltare socială”. Un exemplu al faptului că românii cinstesc memoria strămoşilor era, în concepţia lui Ioan Ossian, însăşi faptu