Bacalaureatul profesional al funcţionarilor publici:
Aproape 200 de angajaţi au primit preavize, urmând ca, după definitivarea examenelor, să fie reîncadraţi în structura noului aparat fiscal regional sau, dacă nu promovează, să plece acasă
Testările profesionale ale angajaţilor structurilor Fiscului de pe litoral sunt în toi. După examinarea salariaţilor încadraţi pe funcţii contractulale cu execuţie (dactilograf, casier, arhivar, şofer etc.) urmează, în această săptămână, funcţionarii publici din aparatul executiv şi conducere.
Ieri, începând cu ora 10, finanţiştii cu funcţii de execuţie au intrat în examene, urmând ca şefii acestora să susţină, astăzi, probele scrise iar mâine, ultima zi de testare, proba interviu. Rezultatele preliminare la testare nu arată prea bine pentru constănţeni. Dintr-un număr total de 17 respinşi la examenul pentru funcţii contractulale cu execuţie, zece sunt din Constanţa. Acestora li se adaugă încă un candidat căruia i-a fost respins dosarul, astfel că numărul perdanţilor, pe litoral, este de 11. Numărul acestora ar putea creşte după finalizarea testărilor la personalul cu funcţii de execuţie, respectiv conducere din cadrul defunctei Direcţii Generale de Finanţe Publice Constanţa.
Reamintim că aproape 200 de funcţionari publici constănţeni au primit preavize, urmând ca, după definitivarea testărilor, să fie reîncadraţi în structura noului aparat fiscal regional sau, dacă nu promovează, să plece acasă. Oficial, numărul de posturi nou create ca urmare a înfiinţării Direcţiei Regionale de Finanţe Galaţi ar fi trebuit să absoarbă toţi funcţionarii publici care, în urma desfiinţării D.G.F.P. Constanţa, au rămas pe dinafară. O parte dintre aceştia urmează să fie preluaţi de regionala Galaţi, iar restul să fie încadraţi la noua Direcţie Antifraudă Regională, care va avea sediul la Constanţa. În practică, însă, lucruri