Înmormântarea lui Costică Ştefănescu trebuia să aibă loc vineri, dar a fost amânată o zi pentru că se suprapunea cu cea a „autoproclamatului”. Oare am înnebunit cu toţii? În ţara asta nu se mai poate nici măcar muri! Pe vremuri, babele de la mine de la ţară lăsau cu limbă de moarte să aibă fanfară la înmormântare, acum nu se mai poate fără televiziune. Nu ştiu la ce mai foloseşte facultatea aia de jurnalism, că tot ce te-nvaţă acolo e teorie din alte vremuri. Mă întreb ce-o fi fost în mintea reporterilor care mureau în fundul „urmaşilor la tron”, dar şi a realizatorilor care îşi lăsau spaţiul emisiunilor invadat de intrigile cernitei „case regale” (haoleu, mâncaţaş, delfinu cu faţă de papagal guşat a fost detronat de delfinu cu faţă de interlop!). Vreau să cred că n-au făcut-o din convingere, altfel suntem definitiv pierduţi.

Să ne refugiem, deci, în lumea sportului, nu că asta ar fi mult mai curată decât lumea-lume, dar măcar ne place. Am asistat la un meci de pomină al Stelei la Mediaş, Reghecampf trimiţând în teren o echipă bulversantă pentru toţi, dar mai ales pentru goalkeeper-ul propriu, care a uitat cum se face bătaia la săritură! Tătăruşanu, unul dintre cei trei titulari uitaţi de Reghe în echipă, a oferit una dintre cele mai hilare faze posibile pe un teren de fotbal, una care îşi are locul în orie antologie cu portari. La acea minge aeriană a reacţionat ca la o farsă, ca atunci când sari pe ceea ce crezi că e o trambulină, dar care se dovedeşte a fi doar o biată platformă. A urmat replica celor de la Mediaş, una încă şi mai reuşită. N-am mai râs de mult ca atunci când l-am văzut pe băiatul ăla cu tricoul în mână, după ce realizase că va primi al doilea galben: primea felicitările coechipierilor ca un impotent în noaptea nunţii! Nu i-a venit ideea să le ceară colegilor să-i facă un paravan pentru a se putea îmbrăca la adăpost de ochii arbitrului, c