Clădirea a fost cumpărată de Consiliul Local Ion Creangă în acest an şi va fi modernizată şi recompartimentată anul viitor. Imobilul a fost cumpărat contra sumei de 160.000 de lei.
Înfiinţarea unui centru de permanenţă în comuna Ion Creangă va rezolva, spun autorităţile locale, urgenţele medicale din zonă. În vederea punerii în practică a acestei iniţiative, administraţia publică locală a început demersurile încă de anul trecut. A fost identificată o locaţie care va fi amenajată după toate regulile de funcţionare ale unei unităţi medicale. “La intrarea în comună, avem o clădire care aparţinea ConsumCoop. Încă de anul trecut, am făcut intervenţii pentru intrarea în posesie a acestei clădiri”, a declarat Petrică Prichici, primarul comunei Ion Creangă.
O problemă care a dat mari bătăi de cap autorităţilor locale a fost negocierea cu proprietarii de drept ai imobilului. În acest sens, Consiliul Local Ion Creangă a numit o “comisie de negociere a preţului şi a condiţiilor de cumpărare a imobilului”. “Imobilul se află în proprietatea Consiliului Local. L-am cumpărat cu 160.000 de lei. Consider că am obţinut cel mai bun preţ”, a spus primarul comunei Ion Creangă.
Centrul medical de permanenţă de la Ion Creangă va deservi atât locuitorii comunei Ion Creangă, cât şi pe cei din localităţile vecine: Valea Ursului şi Icuşeşti. “Centrul va da posibilitatea oamenilor cu probleme de sănătate să se adreseze medicului în orice moment al zilei, pentru toate afecţiunile, fără pericolul de a nu mai găsi cadre medicale disponibile care să le ofere consultaţii de urgenţă. Cadrele medicale care îşi vor desfăşura activitatea în centrul de permanenţă vor putea decide dacă bolnavii trebuie sau nu direcţionaţi către spital”, a precizat primarul Petrică Prichici. Autorităţile locale au discutat şi cu cadrele medicale din cele trei comune – Ion Creangă, Valea Ursului şi Icuşe