Revendicările anacronice ale politicienilor maghiari veniţi în pelerinaj prin ţara noastră şi replicile ţâfnoase ale omologilor locali ai acestora au constituit principalul subiect al lunii august, asta dacă avem bunul-simţ să ignorăm dramele curţilor regale de pripas. Dincolo de contrele cu iz politicianist menite să aducă voturi de la alegătorii sensibili la subiect, există şi lumea reală din Transilvania, cu sate, comune şi oraşe în care trăiesc în mai multă sau mai puţină bună înţelegere români, maghiari, secui, ţigani. Tocmai pentru a vedea cum stau lucrurile la faţa locului ne-am deplasat în trei din judeţele aşa-zis fierbinţi: Covasna, Harghita şi Mureş. Din goana maşinii nu înţelegi mare lucru şi e uşor să îţi dai seama cam ce se vede din elicopter. La pas, descoperi oameni, probleme, nemulţumiri, aspiraţii.

Primul lucru pe care îl poţi observa chiar şi în fugă este numărul mare de drapele ale secuilor, agăţate pe la porţi de la Tuşnad până la Miercurea Ciuc. Nu te poţi opri să constaţi că mai toate sunt noi-nouţe, proaspăt sosite de la croitorie. Afli repede că au fost livrate de "patrioţi", nu de-ai noştri, ci de-ai lor, dornici să impresioneze coloana prezidenţială care a tot făcut naveta între Neptun şi Izvorul Mureşului. Nici tricolorul nu lipseşte, îl poţi vedea la porţile instituţiilor alături de cel al Uniunii Europene şi uneori de cel al "Ţinutului Secuiesc", mai rar pe la casele oamenilor şi în absolut toate Bisericile Ortodoxe, iar în lipsa unei steme a apărut o propoziţie: "Doamne, ocroteşte-i pe români". E un război al steagurilor? O parte dintre oameni spun că da, alţii că nu, că, pe modelul cluburilor de fotbal, oamenii vor să să suţină anumite culori, să se distingă. "Dacă o trece preşedintele cu maşina, e bine să vadă că suntem mulţi şi uniţi, oricum steagurile sunt frumoase chiar dacă tot mai mult îmi place al nostru roş-alb-verde. Da