Aleksei Navalnîi și organizatorii comemorării a 45 de ani de la invazia sovietică a Cehoslovaciei, interpelați de forțele de ordine ruse.
Încă două demonstrații în Rusia au fost întrerupte de poliție, duminică. Forțele de ordine i-au reținut pe participanți „pentru diverse încălcări”. Protestele opoziției și suprimarea lor în marile orașe ale Rusiei au devenit un lucru obișnuit la aproape un an și jumătate de la revenirea președintelui Vladimir Putin la Kremlin. Un decret prezidențial de vineri promite continuarea acestei practici, la iarnă, la Soci, în perioada Jocurilor Olimpice.
Poliția de la Moscova l-a reținut aseară pe candidatul opoziției la primăria capitalei ruse, Aleksei Navalnîi, la o întâlnire cu alegătorii în suburbia Sokolniki.
Navalnîi candidează pentru funcția de primar al Moscovei la alegerile de pe 8 septembrie. La scurt timp de la începerea mitingului, aseară, el a fost urcat de poliție într-un autobuz și dus la secție. În cuvintele polițiștilor, politicianul a fost „invitat” să dea explicații despre încălcarea legilor privind întrunirile publice și a fost eliberat peste o oră.
Înainte de incident, autoritățile municipale de la Moscova anunțaseră deja că investighează presupuse încălcări electorale care-l pot descalifica pe Navalnîi de la alegeri. Critic acerb al președintelui Vladimir Putin, activistul opoziției a fost condamnat luna trecută la cinci ani de închisoare pentru fraudă, dar a fost eliberat până la judecarea apelului.
Tot duminică, cu doar câteva ore înainte de evenimentele de la Sokolniki, poliția rusă lua măsuri, în Piața Roșie, cu un alt grup de activiști care comemorau invazia condusă de sovietici în 1968 în Cehoslovacia. Mai exact, activiștii comemorau nu invazia propriu-zisă, ci faimosul protest față de aceasta, care a avut loc tot în Piața Roșie de la Moscova cu