Gruparea pregătită de Marcel Ploaie pune la punct ultimele detalii înaintea debutului în noul sezon. Sportul Vişina întâlneşte, în runda inaugurală, satelitul celor de la Dinamo. Având în vedere faptul că se întrerupe Liga I, datorită meciurilor selecţionatei tricolore, în tabăra dinamoviştilor s-ar putea regăsi jucători de la prima echipă.
Startul în eşalonul al treilea se dă la sfârşitul săptămânii. Sportul Vişina pregăteşte meciul din deplasare cu Dinamo II. Tehnicianul formaţiei din sudul judeţului, Marcel Ploaie, speră ca elevii săi să se mobilizeze cât mai bine, având în vedere faptul că ar putea evolua jucători de la nivelul echipei mari.
„Mai sunt câteva lucruri de pus la punct, la fayele fixe, în apărare, dar vor fi tot timpul, chiar şi în timpul campionatului. Am în cap primul unsprezece, dar sper să nu apară accidentări. Burcea a acuzat ceva probleme medicale, dureri lombare, dar va intra în pregătirea normală. Sper să-i motiveye faptul că joacă în Complexul Dinamo, probabil vor evolua şi jucători de la echipa mare, sperăm ca jucătorii tineri să se mobilizeze, pentru că poate să-i vadă cineva”, a declarat antrenorul celor de la Sportul Vişina, Marcel Ploaie.
Meciul este programat, vineri, cu începere de la ora 18.00. Sportul Vişina îşi va disputa, meciurile din organizare proprie, sâmbăta, la fel ca în sezoanele trecute.