Victor Ponta i-a transmis preşedintelui Traian Băsescu, în această dimineaţă, propunerea de numire a Ramonei Mănescu în funcţia de ministru al Transporturilor, au declarat surse oficiale.
Ramona Mănescu şi Nini Săpunaru au fost cele două nominalizări pentru Ministerul Transporturilor înaintate premierului Victor Ponta, în urma votului de duminică din BPN al PNL.
PNL a făcut noile nominalizări în contextul în care deputatul Ovidiu Silaghi, propus anterior pentru această funcţie, şi-a retras candidatura.
Victor Ponta a asigurat interimatul la Ministerul Transporturilor din 12 iulie, când fostul ministru Relu Fenechiu a fost condamnat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul ''Transformatorul'' la cinci ani de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu în formă calificată.