Astăzi au debutat probele scrise ale Bacalaureatului, sesiunea de toamnă. La examene sunt înscrişi peste o mie de tineri, cea mai mare parte dintre aceştia fiind elevi care nu au reuşit să promoveze la sesiunea din vară.
"Astăzi începe proba scrisă la limba şi literatura română. Avem înscrişi pentru sesiunea din toamnă 1045 candidaţi, din promoţia curentă 724, 144 dintre ei sunt cei care au fost corigenţi în acest an şi din promoţiile anterioare 321.
Ei îşi desfăşoară activitatea în trei centre de examen, toate pe raza municipiului Bistriţa. Sperăm să avem rezultate cât mai bune", spune inspectorul şcolar general, Camelia Tabără.
Conform calendarului Bacalaureatului, sesiunea de toamnă, mâine va fi susţinută proba scrisă la limba maternă, în 29 august proba obligatorie a profilului şi în 31 august proba la alegere a profilului şi specializării.
În 2 septembrie vor fi afişate rezultatele (până la ora 16:00) şi vor putea fi depuse constestaţii (între orele 16:00-20:00). În zilele de 3 şi 4 septembrie vor fi rezolvate contestaţiile, iar în data de 5 septembrie vor fi afişate rezultatele finale.