Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum să tratezi în mod natural alergia la ambrozie

Publicat in News Timisoara, luni 26 august 2013 ·

Alergia la ambrozie este foarte comună în această perioadă a anului. Această plantă crește peste tot în țară și este o amenințare mai ales pentru cei alergici la polen, cauzând destule simptome supărătoare, printre care se numără ochii roșii, nasul înfundat și buzele umflate. De pe la mijlocul verii și până toamna târziu, ambrozia eliberează o cantitate mare de polen în aer. Cei mai afectați sunt cei alergici la polen, persoanele care suferă de astm bronșic dar și cei care au probleme cu glanda tiroidă. Simptomele cu care debutează această alergie sunt inițial mai blânde, primul fiind rinoreea. Pacientului începe să-i curgă nasul într-un mod supărător iar secreția nu se vindecă cu ajutorul tratamentelor obișnuite. Ulterior încep strănuturile puternice, mâncărimile, durerile de sinusuri, dar și senzația de arsură și usturime a ochilor. Iată ce poți face pentru a preveni aceste simptome enervante: 1. Dacă ești alergic la polen, încearcă să eviți contactul cu zonele în care este multă verdeață neîngrijită, cum ar fi malurile râurilor, zonele împădurite sau terenurile virane. 2. Rămâi în casă în cazul în care începi să strănuți puternic. Dă drumul la aerul condiționat și închide toate ușile și geamurile. 3. În mașină, nu deschide geamul și folosește numai aerul condiționat. Schimbă des filtrul de polen. 4. Fă mișcare sau ieșiri în natură doar după ora 6 seara. Ambrozia eliberează mai mult polen dimineața. 5. Evită lactatele, zahărul și făina albă. Aceste produse tind să crească producția de mucus. În pofida tuturor încercărilor de a preveni alergia la ambrozie, vei avea parte totuși de anumite simptome deranjante. Pe lângă tratamentul clasic cu medicamente antihistaminice, poți încerca și câteva remedii naturale pentru a reduce simptomele și a-ți întări imunitatea organismului: 1. Consumă cât mai multă vitamina C, E, zinc, seleniu și usturoi. Atunci când corpul cedează î

Articolul in News Timisoara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbatul împușcat mortal la partida de vânătoare din Vrancea era un sătean din zonă. Se dusese în pădure pentru a strânge lemne uscate

Ziare.com acum o ora
Bărbatul împușcat mortal vineri, 27 decembrie, la partida de vânătoare din localitatea vrânceană Răcoasa se afla în pădure pentru a strânge lemne uscate pentru foc. Poliţiştii vrânceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un b

Crin Antonescu susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga președinția României: „S-a îmbrăcat la costum și vorbit despre niște lucruri mari”

Adevarul acum 3 ore
Candidatul Coaliției, Crin Antonescu, susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga alegerile prezidențiale. El spune că „există o foarte mare frustrare în societate” și e momentul ca politicienii să înțeleagă „ce vor oamenii”.

Un incendiu de proporții a mistuit Hotelul Morrison din Los Angeles, aflat pe coperta albumului „The Doors"

Adevarul acum 2 ore
Un incendiu violent a distrus hotelul Morrison din Los Angeles, un simbol istoric al oraşului şi cunoscut pentru că figura pe coperta legendarului album al trupei rock americane The Doors.

Benzina și motorina se scumpesc în 2025: cu cât vei plăti mai mult de la 1 ianuarie

Wall-Street.ro acum 9 ore
Una dintre scumpirile cu care începem anul 2025 este cea la motorină și benzină, conform nivelului accizelor stabilit de către Ministerul Finanțelor pentru a fi aplicat din prima zi a noului an. Această creștere a accizelor este transferată de către

Bărbat agresiv, care ameninţa trecătorii cu un cuţit şi cu o şurubelniţă, în Râmnicu Vâlcea, dezarmat de către jandarmi

News.ro acum o ora
Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vâlcea au intervenit, vineri, pentru dezarmarea unui bărbat agresiv care îi ameninţa pe trecători cu un cuţit şi cu o şurubelniţă. Bărbatul a fost dus la spital, pentru a fi evaluat din punct

Mexicul anunţă un „buton de panică” pentru cetăţenii săi din SUA ameninţaţi de expulzările lui Donald Trump

News.ro acum 3 ore
Guvernul mexican a anunţat vineri introducerea unui „buton de panică” pentru cetăţenii săi din Statele Unite ameninţaţi de expulzările în masă promise de preşedintele ales Donald Trump după învestirea sa în funcţie la 20 ianuarie, relatează AFP. „Da

Înregistrări video „şocante” arată un deţinut bătut de gardieni înainte de moartea sa într-o închisoare din New York - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Autorităţile din statul New York au difuzat vineri înregistrări video „şocante” şi „tulburătoare” ale violenţelor suferite de un deţinut afro-american care a murit după ce a fost bătut de gardienii din penitenciar într-o închisoare locală, relatează

Nati Meir a fost adus de autorități în țară. Câți ani de închisoare îl așteaptă

Wall-Street.ro acum 10 ore
Fostul parlamentar Nati Meir a fost adus în ţară, pentru a-şi executa pedeapsa de închisoare pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de înşelăciune, trafic de influenţă şi luare de mită, relatează Agerpres. ''La data de 27 decembrie, Poliţia Română a adus

Noul ministru al Educației, Daniel David, s-a suspendat din funcția de rector al UBB. Cine îi va lua locul

HotNews acum 7 ore
Noul ministru al Educației, Daniel David, spune că în momentul în care nu va mai face parte din Guvern se va întoarce în funcția de rector al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj. Până atunci, prorectorul Adrian Petrușel va ocupa funcția de rec

MAI: „România, una dintre cele mai sigure țări din lume/ A înregistrat cifre sub media europeană la infracțiuni comise cu violență”

HotNews acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) transmite că România este una dintre cele mai sigure țări din lume, invocând nivelul scăzut al criminalității, îndeosebi în ce privește faptele comise cu violență. MAI invocă rapoartele Departamentului de Stat al

Vremea

București
acum

sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

1°/5°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
Constanta
acum

sâm.

0°/5°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-2°
sâm.

-2°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-3°
sâm.

-3°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°