Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lecţie oferită de polonezi. Legia are un muzeu încărcat de istorie. FOTO EXCLUSIV

Publicat in Pro Sport, luni 26 august 2013 ·

Dacă Steaua a închis muzeul clubului în 2011 - inaugurat în 2008, acesta a costat 1.5 milioane de euro -, Legia are grijă să îşi promoveze fostele glorii.

Muzeul Legiei este unul impresionant şi încărcat de istorie. Formaţia lui Urban este una dintre cele mai iubite din Polonia, clubul înfiinţat în 1916 adunând performanţe deosebite pentru fotbalul din patria lui Chopin: 9 titluri, 16 Cupe (record), dar şi o semifinală de Cupa Campionilor (1970) şi una de Cupa Cupelor (1991).

Poziţionat chiar lângă stadion, muzeul Legiei impresionează prin bun gust. Nu este extrem de mare, însă fiecare colţ al său poartă aerul specific epocii pe care o evocă.

În ceea ce ne priveşte, există o serie de amintiri legate de România. De menţionat prezenţa fanionului Rapidului (fostă adversară a polonezilor în Europa League), al unei plăci care aminteşte de primul meci al lui Smuda ca selecţioner (în 2009, contra României), dar şi existenţa unui set de mănuşi, care au aparţinut lui Kuciak (fost goalkeeper al Vasluiului, în acest moment titular în echipa lui Urban).

Piesa centrală a muzeului e reprezentată de primul echipament al Legiei. Zecile de fani care vizitează zilnic muzeul (intrarea este liberă) se opresc minute bune pentru a contempla la momentele în care fotbalul reprezenta doar pasiune pură.

Dacă Steaua a închis muzeul clubului în 2011 - inaugurat în 2008, acesta a costat 1.5 milioane de euro -, Legia are grijă să îşi promoveze fostele glorii.

Muzeul Legiei este unul impresionant şi încărcat de istorie. Formaţia lui Urban este una dintre cele mai iubite din Polonia, clubul înfiinţat în 1916 adunând performanţe deosebite pentru fotbalul din patria lui Chopin: 9 titluri, 16 Cupe (record), dar şi o semifinală de Cupa Campionilor (1970) şi una de Cupa Cupelor (1991).

@

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 24 minute
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum o ora
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare – de două ori mai mulți decât polonezii

HotNews acum 2 ore
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales să trăiască în altă țară a Uniunii, relevă

Canicula revine în România iar ploile vor fi puține. Prognoza pentru 4 săptămâni

Mediafax acum 2 ore
Prognoza pentru următoarea perioadă: 21 – 28 iulie Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată țara. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sud-estice și excedentar în restul ter

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 12 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum 9 minute
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 11 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Grecia intră într-unul dintre cele mai puternice valuri de caniculă din ultimii ani. Până la cât vor urca temperaturile

HotNews acum 3 ore
Temperaturile foarte ridicate înregistrate în ultimele zile în Grecia vor fi urmate la începutul săptămânii viitoare de un val și mai mare de căldură, cel mai puternic de până acum în acest an, scrie publicația elenă To Vima, preluată de Rador Radio

Academia științifică Royal Society i-a sugerat lui Elon Musk să ia în considerare demisia din cadrul instituţiei

Adevarul acum o ora
Royal Society i-a sugerat lui Elon Musk să ia în considerare demisia din cadrul instituţiei dacă simte că nu poate contribui la atenuarea atacurilor administraţiei Trump asupra cercetării.

Vremea

București
acum

20°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

19°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

17°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°