Poliţiştii olteni au reţinut 22 de permise de conducere şi au retras opt certificate de înmatriculare, în acest weekend, în urma unei acţiuni care a vizat şoferii vitezomani.
Acţiunea s-a desfăşurat în perioada 23-25 august, oamenii legii amplasând radare în cascadă, pe toate străzile judeţului. Poliţiştii olteni au acţionat în trafic cu 24 de autospeciale, ce au avut montată aparatură de filmare şi înregistrare a vitezei de deplasare a autovehiculelor.
„Poliţiştii cu atribuţii pe linie de poliţie rutieră, din cadrul IPJ Olt, au constatat nouă infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere şi au aplicat 510 sancţiuni contravenţionale, dintre care 290 pentru depăşirea vitezei legale, cinci pentru consum de alcool, patru pentru depăşire neregulamentară, 163 pentru alte abateri, valoarea totală a acestora ridicându-se la 90.800 lei”, a declarat comisarul şef Claudia Radu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.
Totodată, au fost reţinute 22 de permise de conducere, dintre care patru pentru depăşirea limitei legale de viteză, nouă pentru consum de alcool, cinci pentru depăşire neregulamentară şi patru pentru alte abateri. De asemenea, poliţiştii au retras opt certificate de înmatriculare.