Un focşănean susţine că nu mai are linişte de câteva week-end-uri de când miresele sunt furate de la nunţi şi aduse în Piaţa Unirii din Focşani. Aici, „hoţii” dau muzica la maxim şi încing hore, chiuind şi ţipând cât îi ţine gura. La sfârşitul săptămânii trecute, omul nu a mai rezistat şi a sunat la 112, la faţa locului ajungând un echipaj de poliţie. Petrecăreţii au primit un avertisment, după cum ne-au spus poliţiştii.
Furatul miresei este un obicei vechi şi practicat la cele mai multe nunţi. Dacă până acum, miresele erau duse în cluburi sau în discoteci, acum unii „hoţi” ajung cu ele în Piaţa Unirii din Focşani. Aici, nuntaşii dau muzica la maxim şi încing hore, în aşteptarea telefonului de la mire, care îşi vrea mireasa înapoi. În tot acest timp, oamenilor care locuiesc în zonă le sare tot somnul. Un focşănean spune că nu mai suportă acest obicei, iar week-end-ul trecut a sunat la 112 şi a cerut ajutorul poliţiştilor, supărat fiind că nuntaşii l-au trezit. „Un nou obicei a apărut în domeniul nunţilor şi anume dansul miresei noaptea pe Bulevardul Unirii. Cu o săptămână în urmă, într-o noapte de sâmbătă, anumiţi nuntaşi au furat o mireasă, au intrat cu maşinile pe Bulebardul Unirii, deşi acesta era închis circulaţiei şi semnalizat corespunzător şi, cu muzica la maxim, au încins dansuri specific tribale fix în Piaţa Unirii, ca şi cum aici ar fi un câmp deschis nelocuit de nimeni în care te poţi desdrăbăla când vrei şi cum vrei. Am trecut peste acest moment enervant şi am considerat că este un caz izolat de nesimţire tipic românească. Azi noapte (duminică noapte-n.r), am avut o mare surpriză. În jurul orei 00.30, am fost practic trezit din somn de muzica dată la maxim şi de urletele animalice ale unor petrecăreţi”, ne-a scris Bogdan B., un focşănean care locuieşte pe Bulevardul Unirii.
Petrecăreţii au blocat o bandă de circulaţie