Aud uneori, in jurul meu, ca n-ar mai trebui sa ne ingrijoram atat de tare ca oamenii nu fac sport. Ca asta e o atitudine mic-burgheza.
Ca sunt lucruri mult mai importante decat sportul. Locul de munca, sanatatea, taxele scolare ale copiilor, intretinerea, toate astea sunt mai importante decat figurile pe care le avem noi in cap, cu privire la necesitatea activitatilor fizice.
Desigur, toate lucrurile astea sunt importante, incontestabil. Doar ca, daca suntem putin atenti, vom vedea ca exista o legatura foarte stransa, intre sport si celelalte prioritati. Pentru ca nu facem "doar sport", asa cum am fi tentati sa credem. Pentru ca sportul, modelarea noastra fizica, vine la pachet cu o exersare mentala. Creierul va invata sa nu mai cedeze atat de usor, va gasi solutii acolo unde acestea nu sunt foarte vizibile. Ne disciplineaza, ne tine in frau, ne educa. S-au scris tone de litere despre echivalenta dintre numarul de persoane care fac sport si nivelul civilizatiei si educatiei dintr-o tara. Nu trebuie decat sa ne uitam la Suedia, unde doar vreo 27 la suta din populatie nu face sport. Mai e nevoie sa amintim unde se situeaza Suedia, in orice analiza am face? Imi amintesc o ministresa a sportului, care, acum cativa ani, a scos orele de sport din programa scolara, fiindca, citez, oricum nu se face sport la ore. Ma abtin de la comentarii.
Exemple de oameni de afaceri ( care nu intamplator au realizat ce le aduce sportul in activitate ) sunt, cu duiumul. Si, as vrea sa fac o corectura, in preconceptia ca sportivii n-au un grad de inteligenta cu care sa exceleze. Mergeti la un maraton oficial si veti avea surpriza sa intalniti acolo, de la manageri de banca, pana la medici si piloti. De ce? Pentru ca si-au dat seama ca functioneaza mai bine la job-ul lor, facand sport. Ca nu vor mai fi tentati sa invinovateasca pe cei din jur, pentru insuccesele lor. Ca vor
