Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Antonescu: Plecarea mea a fost gest nepoliticos, dar discursul lui Băsescu era fără legitimitate

Publicat in Mediafax, luni 26 august 2013 ·

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat, luni, că gestul său de a părăsi ceremonia de la Palatul Cotroceni pentru învestirea Ramonei Mănescu la Ministerul Transporturilor a fost unul nepoliticos, dar cu scopul de arăta că discursul lui Traian Băsescu era lipsit de legitimitate.

Antonescu a susţinut, la Antena 3, că nu de la ceremonia de depunere a jurământului din partea Ramonei Mănescu pentru funcţia de ministru al Transporturilor a plecat deoarece acel moment se încheiase.

"Am plecat pentru a arăta public că pentru mine discursul ce avea să urmeze legat de Ministerul Transporturilor din gura lui Traian Băsescu nu mai poate prezenta nicio urmă de legitimitate", a susţinut preşedintele PNL.

El a susţinut că nu poate avea parte de lecţii de morală din partea preşedintelui, care a uzat de prerogativele funcţiei sale pentru a amâna numirea noului ministru al Transporturilor cu 45 de zile, pentru ca ulterior Traian Băsescu să deplângă întârzierea unei noi nominalizări pentru acest post.

"Fără îndoială că acest gest este unul nepoliticos şi mie nu-mi face nicio plăcere să fac gesturi nepoliticoase", a admis Antonescu.

El a precizat că nici în acest caz nu poate primi observaţii din partea lui Băsescu, care a refuzat să dea mâna cu o serie de miniştri la momentul învestirii Cabinetului Ponta, miniştri pentru care semnase decretele de numire.

Un alt episod invocat de liderul PNL a fost cel de la momentul suspendării din funcţie a lui Traian Băsescu, când acesta a părăsit sala de şedinţe după susţinerea discursului în Parlament, fără să asculte punctele de vedere ale parlamentarilor.

Preşedintele Traian Băsescu a fost întrebat, luni, cum califică plecarea lui Crin Antonescu, de la Cotroceni înainte de sfârşitul ceremoniei de depunere a jurământului de învestitură de către Ramona Mănescu, el răspunzând: "Nu o să fie ni

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ACCIDENT grav pe A1 la Simeria. Șase victime, între care doi copii după o coliziune între trei autoturisme și un TIR. Traficul, complet blocat

Gandul acum 38 minute
Un accident rutier grav a avut loc luni dimineață pe autostrada A1 Sibiu-Deva, în zona Simeria, județul Hunedoara. Trei mașini și un TIR au fost implicate, iar șase persoane au fost rănite, printre care doi copii. Traficul a fost blocat complet, iar

Șase răniți, printre care și doi minori, în urma unui accident grav pe autostrada A1, în vestul țării (foto & video)

Press Alert acum 39 minute
Șase persoane, între care doi copii, au fost rănite, luni dimineața, în urma unui accident rutier produs între trei mașini și un TIR, pe Autostrada A1 Sibiu – Deva, în zona localității Simeria, județul Hunedoara. Potrivit Centrului Infotrafic din In

Incendiu puternic într-un bloc din Baia Mare. Două persoane au ajuns la spital și 28 de locatari au fost evacuați

Gandul acum o ora
Un incendiu puternic a izbucnit într-un bloc din Baia Mare, luni dumineață, 21 iulie 2025. În urma deflagrației, două persoane au fost rănite. S-a dispus evacuarea a 28 de persoane din imobil, iar pompierii au intervenit de urgență. Un incendiu a iz

Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei. Cel puțin o persoană a murit la Kiev

HotNews acum o ora
Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei într-un atac din noaptea de duminică spre luni, omorând cel puțin o persoană și provocând mai multe incendii în Kiev, au declarat oficialii orașului, transmite Reuters. Primarul Kievulu

Ecuadorul îl extrădează în SUA pe Fito, cel mai periculos traficant de droguri al țării

Ziua Constanta acum 48 minute
Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică în Statele Unite pe Jose Adolfo Macias, alias „Fito”, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, arestat la sfârșitul lunii iunie după un an și jumătate de fugă. Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică

Trump vrea ca echipa de fotbal american din Washington şi cea de baseball din Cleveland să revină la vechile nume / S-ar numi Washington Redskins Football Team, respectiv Cleveland Indians

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, doreşte ca franciza de fotbal american din Washington şi echipa de baseball din Cleveland să revină la vechile nume, relatează AP, transmite News.ro. Urmărește cele ma

Accident grav, în Leșu! Un tânăr a murit, iar alți doi au ajuns la spital. Șoferul a condus beat

Gazeta de Bistrita acum 44 minute
Facebook Twitter Print WhatsApp Un accident grav s-a petrecut în această dimineață în localitatea Leșu, unde un autoturism s-a răsturnat. Trei tineri au fost grav răniți, doi dintre aceștia au fiind transportați, însă un al treilea a decedat. Poliți

Horoscop pentru luni, 21 iulie 2025. Zi interesantă la capitolul bani pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 54 minute
Berbec S-ar putea ca astazi sa fii mai mult pe drumuri Chiar daca te gandesti la calatorii in tinuturi îndepărtate, se pare ca ai mai mult succes la cele in apropierea casei. Fii prudent in relatiile sentimentale! Evita discutiile contradictorii si

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 9 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 9 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Vremea

București
acum

23°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

22°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

24°
lun.

21°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

18°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

21°
lun.

19°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°