Epopeea găsirii unui ministru al transporturilor de către Partidul Naţional Liberal se înscrie în acelaşi mecanism uzat al rulării la vârf a unui corp de politicieni desprins de corpul funcţionarilor din subordine.
Fenechiu, Silaghi, Săpunaru, până la urmă Ramona Mănescu. Nicio urmă de personalitate sau de proiect propus nu-i diferenţiază pe aceştia pentru a spune: iată ce pierdere că nu mai e Silaghi şi că ar fi Săpunaru, sau că nu e Săpunaru şi vine Mănescu.
Toată energia se îndreaptă către cine va fi deţinătorul portofoliului şi ce declaraţii face, însă în linia a doua şi a treia din ministere parcă ar fi o gaură neagră.
Ziarul Financiar a cerut lista primilor 50 de oameni din fiecare minister al României cu CV-urile lor. Dar opacitatea este maximă. Aceste informaţii ar trebui să fie pe site-ul fiecărei instituţii, ca să ştie investitorii sau partenerii cu cine au de a face.
Corpul funcţionarilor din ministere este o nebuloasă pentru orice petent. De fapt ei fac jocurile şi „scuipă“ orice element străin în momentul în care nu corespunde cu sistemul.
În mod normal, într-un sistem politic competitiv, fiecare dintre cele trei mari partide ar trebui să aibă pe margine câte patru-cinci oameni antrenaţi pentru fiecare poziţie de ministru. La rândul lor, în jur ei trebuie să aibă tineri consilieri care să ştie ca pe apă câte un sector. Să aibă PNL un om care să ştie totul despre Bechtel, altul totul despre Centura Capitalei, altul să aibă habar de calea ferată. Că altfel ce fac pe la vestitele şcoli de vară ale tinerilor, dacă nu să studieze România şi dezvoltarea sa?
Un „guvern din umbră“ care să producă documente şi strategii alternative şi care să urmărească fiecare minister în parte şi să amendeze pas cu pas acţiunea miniştrilor aflaţi la putere. Altfel la ce bun să intri în acest joc al politicii dacă atunci când ai mingea
