Compania va lansa conceptul "Ghişeului Telecom", spaţiu dedicat vânzării serviciilor şi produselor oferite de către operatorii de comunicaţii
La începutul lunii august, CNPR anunţa că pregăteşte introducerea de servicii financiar-bancare şi lansarea sistemului de franciză pentru oficii poştale
Directorul general al Poştei: În prezent se urmăreşte diversificarea portofoliului de produse şi servicii, având ca obiectiv creşterea veniturilor
Poşta Română intenţionează să îşi extindă gama de servicii şi produse distribuite prin sistemul poştal, urmărind încheierea de parteneriate comerciale cu firmele interesate de accesul în reţeaua poştală. În cadrul acestui proiect, compania va lansa conceptul "Ghişeului Telecom", spaţiu dedicat vânzării serviciilor şi produselor oferite de către operatorii de comunicaţii, prin intermediul reţelei naţionale de oficii poştale, a anunţat ieri compania într-un comunicat de presă.
Astfel, Compania Naţională Poşta Română pregăteşte lansarea "Ghişeului Telecom" în cadrul Reţelei Naţionale de Oficii Poştale, dedicat în special vânzării serviciilor şi produselor oferite de către operatorii de comunicaţii. Conceptul propus se va materializa printr-un spaţiu dedicat operaţiunilor de promovare şi comercializare, ce va fi oferit tuturor operatorilor de comunicaţii.
Principalul obiectiv: creşterea veniturilor Poştei Române
"Activând pe o piaţă concurenţială, C.N. Poşta Română S.A. va oferi acest serviciu în mod obiectiv şi nepreferenţial, fără a influenţa opţiunea finală a clientului. În prezent se urmăreşte diversificarea portofoliului de produse şi servicii, având ca obiectiv creşterea veniturilor Poştei Române, prin utilizarea eficientă atât a capilarităţii reţelei poştale, cât şi a resurselor umane şi logistice de care aceasta dispune", a precizat directorul general al Companiei Naţio