Ce a dat originalitate trupei Pink Floyd a fost puterea de a transmite un mesaj totalmente credibil, fie că e vorba de versuri, muzica psihedelică, rock progresistă sau film. Sunt la fel de pătrunzători în amfiteatrul din Pompei, în satira antiguvernamentală de pe "The Animals" şi cu atât mai mult în "The Wall". Albumul din 1979 a fost primul CD pe care l-am avut vreodată, cumpărat din afară în 1993, impactul sonor fiind cu atât mai mare cu cât turnul muzical luat din banii de la Caritas avea o redare perfectă. Adolescentul de atunci adora Zidul din teribilism, cautând în el breşe, fisuri, dar şi puterea ciocanelor care să deschidă lumea de dincolo. Teribilul de acum 20 de ani, încărcat de negativism şi spirit de frondă, se simţea sufocat în ziduri sociale, culturale sau conceptuale, reale sau imaginare, intonând ca un strigăt de bătaie versurile ce începeau cu "We don't need no education". Zidul de atunci s-a tasat puţin în aceşti ani. Sunetul e neschimbat, mesajul e acelaşi, dar înţelegerea lui e alta. Strigătul de bătălie nu mai trimite pe nimeni la atac, deşi versurile sunt aparent la fel de mobilizatoare. Chemarea e aceaşi cum ar veni, dar bătălia nu. Însingurarea schizoidă a Zidului de acum 20 de ani nu mai există. Întrebarea "Is there anybody out there?" nu mai e intrebare, ci afirmaţie şi nu uitându-mă către zid, ci privind în sus. Transfigurarea celor care au cunoscut zidul comunismului românesc în toate formele sale de opresiune m-au convins de faptul că, oricat de ermetic ar fi construită celula, este imposibil ca prin ea să nu pătrundă speranţa.Text semnat de Radu Vădeanu.

Toate poveştile trimise de voi pe adresa redacţiei contact@adevarul.ro intră automat în cursa pentru marele premiu: un pachet complet (carte, DVD şi CD-uri) plus o invitaţie dublă la concertul Roger Waters, de la Bucureşti, din 28 august.

Premiul cel mare va fi acordat pen